MAREA BRITANIE PĂRĂSEŞTE UE: Ce se schimbă după Brexit, la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă

C.B.
Politică / 31 ianuarie 2020

Michel Barnier (Sursă foto: Twitter)

Michel Barnier (Sursă foto: Twitter)

Brexitul urmează să aibă loc la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, la 1.317 zile de la decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană (UE) la 23 iunie 2016, relatează AFP care prezintă ceea ce se va schimba începând din acel moment.

Vineri, la ora locală 23.00 (sâmbătă, 1.00, ora României), UE va pierde - pentru prima oară - un stat membru, care este, în plus, una dintre cele mai mari şi mai bogate ţări din bloc.

Astfel, odată cu plecarea a 66 de milioane de locuitori, populaţia UE va scădea la aproximativ 446 de milioane de oameni, iar teritoriul Uniunii se va micşora, de asemenea, cu 5,5%.

Regatul Unit a petrecut deja negociind termenii plecării sale cu un grup de lucru ("task force") al CE, condus de Michel Barnier.Însă negocierile vor intra într-o nouă fază de sâmbătă.

Regatul Unit va rămâne supus dreptului UE şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) până la sfârşitul tranziţiei.

Michel Barnier se află în discuţii cu statele membre în vederea definirii mandatului de negociere a viitoarei relaţii, mai ales la nivel comercial.

Spre deosebire de acordul dintre Regatul Unit şi CE, ratificat de către statele membre şi PE, acordul comercial ar putea să fie supus aprobării unui număr de peste 30 de parlamente naţionale şi regionale.

La Bruxelles, retragerea Union Jack de la Parlamentul European (PE) va simboliza o schimbare reală: Regatul Unit iese din UE şi devine "ţară terţă".

Niciunul dintre cei 73 de eurodeputaţi britanici aleşi în mai nu va mai participa la lucrările PE - 46 de mandate vor fi rezervate unor viitoare state membre, iar 27 vor fi redistribuite.

Londra nu va mai avea dreptul să prezinte un candidat la un post de comisar european. Deja nu mai există un reprezentat britanic în Executivul european, după ce Boris Johnson a refuzat să propună unul în noua Comisie a Ursulei von der Leyen.

Premierul britanic nu va mai fi invitat la summiturile europene, iar membrii Guvernului britanic nu vor mai asista la reuniuni ministeriale europene.

În calitate de cetăţeni ai unei ţări străine, britanicii nu vor mai putea ocupa posturi de funcţionari la Bruxelles. Mulţi dintre ei şi-au luat însă dublă naţionalitate, pentru a putea rămâne.

În schimb, Regatul Unit - al doilea contributor net la bugetul UE, după Germania - va continua să plătească până la sfârşitul perioadei de tranziţie.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Slab articol. Între titlu și conținut nu este nici o legătură. Că se schimbă suprafața și numărul de locuitori ai UE, poate bănui oricine.

    1. Se schimba totusi ceva; pe ici, pe colo, prin partile esentiale ..........

    Platesc o suma de miliarde in euro pentru a scapa de camasa de forta a monedei euro. Sa vedem cit de mare e lovitura in bugetul UE si mai ales in plan militar cind UE a participat numai cu ceva francezi in prima linie iar restul erau ca germanii cu geanta si cu ambulanta, restul tarilor nici nu conteaza....

    1. Marea Britanie nu este în zona euro. Ce tot vorbești acolo?

    S-a rupt prima roata de la caruta. Nu are ce sa mearga prost de acum inainte.

    Italia tic...tac..tic...tac 

    Eu zic sa ramana numai Romania in Uniunea Europeana.

    MAKE unde e calendarul cu gagici pe 2020 ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb