Marea Britanie se pregăteşte de vaccinarea în masă împotriva noului coronavirusului de la 1 decembrie. Planul este conceput astfel încât să fie administrate cel puţin un milion de doze de vaccin pe săptămână, conform The Telegraph.
Aproximativ 1500 de cabinete medicale şi centre de vaccinare de tip drive-through vor fi deschise zilnic în intervalul 8:00-20:00. Fiecare dintre acestea va urma să administreze cel puţin 1000 de doze pe săptămână.
Ministrul Sănătăţii, Matt Hancock, a declarat că autorităţile britanice vor decide asupra siguranţei vaccinului în decurs de "câteva zile" după ce acesta va primi licenţa. Există speranţe că rezultatele testelor vaccinului AstraZeneca vor veni săptămâna viitoare, conform sursei citate.
Consilierul guvernamental Sir John Bell se declară optimist că până la sfârşitul anului vor fi disponibile două sau trei vaccinuri.