Perspectivele economiei mondiale se înrăutăţesc tot mai mult, a avertizat, astăzi, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, transmit AP, Reuters şi DPA.
În special, a explicat şeful BCE, previziunile se înrăutăţesc pentru sectorul industrial din zona euro, iar o redresare în semestrul doi din 2019 este acum mai puţin probabilă.
De asemenea, Draghi a declarat că ţinta de inflaţie a BCE, de 2%, nu trebuie văzută ca un plafon, după ce la şedinţa de politică monetară de astăzi, Consiliul guvernatorilor BCE a deschis calea pentru o reducere a costului creditului şi o extindere a achiziţionării de active la şedinţa din septembrie.
Sporirea promisiunilor privind noi măsuri de stimulare este menită să sprijine încrederea în economia zonei euro, pe fondul dificultăţilor cu care se confruntă sectorul industrial.
Deşi încrederea consumatorilor şi creditarea bancară rămân la un nivel ridicat, recentele date din industrie arată o imagine sumbră, sporind riscul ca cererea externă slabă, parţial ca rezultat al războiului comercial, să afecteze curând evoluţia zonei euro.
Conform datelor Eurostat, în iunie, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut uşor, până la 1,3%, de la un nivel de 1,2% înregistrat în luna mai, şi în linie cu estimările analiştilor.