Mastercard lansează Mastercard Premium Collection, primul program de cashback automat al companiei, dedicat segmentului Premium din România, care conectează posesorii de carduri la o reţea naţională de peste 50 de parteneri dintr-o gamă variată de domenii.
Programul include toţi emitenţii bancari din portofoliul Mastercard în România, iar deţinătorii de carduri Premium Mastercard Gold, Platinum, World sau World Elite, emise în România, pot accesa beneficiile prin crearea unui cont de utilizator pe www.priceless.com, urmată de înscrierea cardului lor pe pagina programului Mastercard Premium Collection. După îndeplinirea acestor paşi şi confirmarea afişată pe platformă, cashback-ul se aplică automat pe cardul înrolat, la fiecare plată efectuată în reţeaua de comercianţi parteneri, conform coordonatelor ofertei comerciale. Nu este necesară rezervarea prealabilă a ofertelor sau specificarea tipului de card folosit pentru plată.
"Mastercard rămâne fidel misiunii sale de a conecta oamenii cu posibilităţi de nepreţuit, iar Mastercard Premium Collection reprezintă iniţiativa noastră cea mai recentă care le oferă avantaje personalizate deţinătorilor de carduri, de aceasta dată din segmentul premium local, asigurând, în acelaşi timp, o experienţă de plată sigură şi excelentă. Ceea ce diferenţiază Mastercard Premium Collection de alte programe de pe piaţă este faptul că beneficiul se aplică automat, fără nicio altă intervenţie din partea comerciantului sau a consumatorului. În acest fel, clienţii se pot concentra pe ceea ce contează cu adevărat, bucurându-se şi de avantaje preferenţiale care le protejează veniturile. Totodată, reuşim să sprijinim comercianţii în îmbunătăţirea experienţei de cumpărare oferită clienţilor. Dorim să le mulţumim partenerilor noştri pentru că am construit împreună un program special, ce redefineşte standardele în segmentul premium de consumatori din România", a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România şi Croaţia.
Cu Mastercard Premium Collection, compania aduce posesorii de carduri Premium şi mai aproape de beneficiile create împreună cu cei peste 50 de comercianţi parteneri din toată ţara, inclusiv din Bucureşti, Braşov, Constanţa, Sibiu şi alte destinaţii, precum şi cu distribuţie online, ceea ce face ca avantajele să fie disponibile pe întreg teritoriul României. Clienţii beneficiază de cashback de până la 10%, în funcţie de specificul fiecărei oferte partenere.
O mare varietate de care se pot bucura deţinătorii de carduri Premium
În categoria culinară, o selecţie fină de restaurante şi alte locaţii de ospitalitate, printre care Le Bistrot Français, Finca by Alioli, M60, Mamizza, Zăganu, sunt gata să întâmpine gurmanzii şi toţi clienţii cu experienţe gastronomice rafinate şi să găzduiască momente unice, trăite alături de prieteni şi familie.
Atunci când călătoresc, deţinătorii de carduri pot alege destinaţii fermecătoare precum Conacul Archia, Conacul Brătescu sau Wolkendorf Gastronomy.
Categoriile de modă, frumuseţe şi cadouri includ parteneri aflaţi în topul preferinţelor consumatorilor, printre care se numără branduri îndrăgite precum TEILOR şi Nike, Max Mara, FREYWILLE, Sabon sau casa de modă iconică Rhea Costa.
Deţinătorii de carduri Mastercard Premium pot alege, de asemenea, comercianţi din alte segmente, cum ar fi timp liber, servicii de transport Premium şi home & deco, prin intermediul reţelei naţionale Mastercard.
Reţeaua completă Mastercard Premium Collection include, în acest moment, parteneri din domeniile: Industria ospitalităţii - 14th Lane (Bucureşti), Amethyst Sky Bar (Bucureşti), Avocadoo (Bucureşti), Boutique du Pain (Bucureşti), Champagne & More (Bucureşti), Choco Fashion (naţional-online), Degusteria Francesca (Bucureşti), DOR (Zărneşti), Finca by Alioli (Bucureşti), Fork (Bucureşti), Kombinat Gastro-Brewery (Sibiu), Le Bistrot Français (Bucureşti), Le Manoir (online), Leonidas (Bucureşti in-store & naţional-online), LifeBox (Bucureşti & Cluj-Napoca, prin comandă online), M60 (Bucureşti), Mamizza (Bucureşti), Red Angus Steakhouse (Bucureşti), Roter Ofen (Sibiu), Soro Lume (Bucureşti), Terrois Boutique du Vin (Braşov), The Temple Social Pub (Bucureşti), Trattoria Verdi (Bucureşti), Urban DaDa (Bucureşti), Tucano (în Sibiu & Braşov), Zăganu (Bucureşti); Bijuterii - TEILOR (naţional, în magazine), FREYWILLE (Bucureşti), Comercianţi de Diamante (Bucureşti & naţional-online), IONA (Bucureşti & naţional-online); Modă & Beauty - GRID (Bucureşti & naţional-online), Kids Around (Bucureşti), Luisa Spagnoli (Bucureşti), Marina Rinaldi (Bucureşti), Max Mara (Bucureşti), Nike (naţional, în magazin), Petit Bateau (Bucureşti), Pinko (Bucureşti), Sabon (naţional, în magazine), Sport Brands (online), Various Brands (în magazine şi online), Under Armour (Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Braşov); Home & Deco - ClassIN (în magazine), Natuzzi (în magazine) & Natuzzi Editions (în magazine); Timp liber - Complice (online) şi Servicii - Limo Black (Bucureşti).