Compania germană "Metro" AG, al treilea retailer din lume, vrea să câştige o cotă de 10% din piaţa electronicelor de larg consum din China, care, potrivit estimărilor, îşi va dubla valoarea într-un deceniu, urmând să ajungă la 180 miliarde euro (256 miliarde dolari).
"Zece procente este o ţintă realistă pentru noi", a afirmat directorul executiv al companiei germane, Eckhard Cordes, fără să specifice când va fi atinsă această ţintă.
"Metro", care îşi va deschide primul centru comercial "Media Markt" în Shanghai, în 17 noiembrie, vrea să investească 200 de milioane de dolari în noua afacere până în 2012. Compania plănuieşte ca, în 2015, să aibă peste 100 de magazine "Media Markt" în China. Centrele "Media Markt" distribuie produse electronice de larg consum.
China se numără printre pieţele emergente ţintă pentru "Metro", în condiţiile în care compania vrea să-şi reducă dependenţa de piaţa germană, unde vânzările retail au stagnat în ultimul deceniu. Potrivit oficialilor "Metro", vânzările de electronice de consum din China cresc cu aproape 8% anual.
"Puterea de cumpărare a consumatorilor din China creşte, făcând acest moment ideal pentru intrarea noastră pe această piaţă", a declarat Roland Weise, şeful diviziei "Media Markt/Saturn" din cadrul "Metro". Conform afirmaţiilor sale, vânzările de electronice de consum se ridică la aproape 5,5 miliarde euro anual în Shanghai, cifră similară sumelor înregistrate pe pieţele din Elveţia sau Austria.
Anul trecut, "Metro" a intrat într-o societate mixtă cu "Foxconn Technology Group", ca să opereze magazine de distribuţie a electronicelor de consum în China. Compania germană, care controlează 75% din grup, vrea să inaugureze 10 magazine "Media Markt" în Shanghai, până în 2012, urmând să beneficieze de pe urma creşterii semnificative a cererii de televizoare şi laptopuri.
Printre competitorii "Metro" în China se numără lanţurile locale "Gome Electrical Appliances Holdings" Ltd. şi "Suning Appliance" Co., dar şi compania americană "Best Buy" Co., care este numărul unu mondial în distribuţia de electronice. Aceasta din urmă are un parteneriat local cu societatea chineză "Jiangsu Five Star Appliance" Co.