MFP: Efectele Brexit sunt gestionabile

Laura Boico
Macroeconomie / 25 iunie 2016

Efectele votului pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană asupra României sunt gestionabile, iar impactul creşterii costului finanţării de pe pieţele internaţionale poate fi diminuat prin utilizarea rezervelor valutare naţionale şi amânarea împrumuturilor statului până la stabilizarea pieţelor, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

"Ministerul Finanţelor Publice urmăreşte cu atenţie evoluţia pieţelor financiare la nivel european şi internaţional şi este în contact permanent cu partenerii europeni, cu instituţiile financiare internaţionale şi naţionale. Pe termen scurt, asistăm la o volatilitate pe pieţele financiare la nivel naţional, regional şi internaţional. Însă statul român dispune de o rezervă substanţială în valută ce ar putea fi utilizată în scopul atenuării riscurilor determinate de creşterea costurilor de finanţare, oferind flexibilitatea redimensionării volumului emisiunilor de titluri de stat în perioada următoare, până la stabilizarea pieţelor", se menţionează în comunicat.

În acelaşi timp, în document se subliniază faptul că România înregistrează rezultate economice solide: o creştere economică de 4,3% în primul trimestru; pe primele cinci luni se înregistrează o execuţie bugetară echilibrată; datoria publică este una dintre cele mai mici din UE; datoria privată a cunoscut un trend puternic descendent la fel şi creditul neguvernamental în valută.

"Toate acestea ne oferă un confort suplimentar şi o încredere că impactul asupra economiei româneşti va fi unul redus. Mai mult, un posibil impact negativ asupra creşterii economice în Uniunea Europeană poate fi compensat în plan intern prin cererea în creştere înregistrată de România", se mai arată în comunicat.

Astfel, pe termen mediu, Ministerul Finanţelor Publice anticipează un impact moderat în ceea ce priveşte evoluţia principalilor indicatori economici. "În acest context, se impune mai mult ca oricând o politică fiscal-bugetară prudentă şi o responsabilitate mai mare din punct de vedere al promovării măsurilor care ar putea afecta ţintele bugetare şi care ar putea amplifica temerile pieţelor financiare. Ministerul Finanţelor Publice îşi va concentra eforturile asupra măsurilor de menţinere a deficitului bugetar în ţintele anunţate, eficientizării cheltuielilor publice şi creşterii gradului de colectare a veniturilor, precum şi asupra programelor de dezvoltare economică cu efect multiplicator în economie", menţionează sursa citată.

În ceea ce priveşte aspectele legate de funcţionarea Uniunii Europene, reprezentanţii MFP consideră că rezultatul votului din Marea Britanie implică în continuare discuţii la nivel comunitar privind modalităţile practice de gestionare a impactului Brexit.

"Dezbaterile vor avea în vedere evaluarea efectelor referendumului, precum şi stabilirea paşilor următori, conform prevederilor Tratatului Lisabona. România va participa activ la aceste discuţii având un cuvânt important din perspectiva tuturor implicaţiilor generate. Unul dintre efectele luate în calcul este şi impactul asupra bugetului UE la care Marea Britanie contribuie în mod semnificativ", se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Atunci noi suntem mai saraci cu 50%.

    O sa urmeze legi ca taie 25% din salar, euro mai mare, taxe si impozite.

    Cineva a spus ca nu vine criza de peste ocean dupa 2007. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb