MFP: Subscrierea pentru titlurile CENTENAR, prelungită cu o săptămână

I.M.
Miscellanea / 13 decembrie 2018

Subscrierea pentru titlurile CENTENAR, prelungită cu o săptămână

Ministerul Finanţelor Publice a decis prelungirea, cu o săptămână, a perioadei de subscriere pentru titlurile de stat CENTENAR, ca urmare a interesului crescut al investitorilor, informează MFP printr-un comunicat remis, astăzi, conform Agerpres.

Astfel, titlurile de stat pot fi achiziţionate până pe 21 decembrie 2018 de la unităţile Trezoreriei Statului şi până pe 20 decembrie 2018 prin reţeaua de oficii poştale din mediul urban şi 19 decembrie prin reţeaua oficiilor poştale din mediul rural.

A treia emisiune de titluri de stat către populaţie, cu o dobândă foarte avantajoasă, de 4,5% pe an, şi maturitate de 2 ani, a fost lansată pe 26 noiembrie. Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1 leu, iar veniturile aferente sunt neimpozabile.

După încheierea perioadei de subscriere, MFP va organiza o tombolă prin care 1000 de investitori ai acestei emisiuni de titluri de stat vor fi selectaţi pentru a primi un bonus de dobândă în valoare de 5.000 lei, care va fi acordat în perioada imediat următoare declarării câştigătorilor. Suma minimă investită pentru a participa la tombolă este de 500 lei.

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a precizat: "Prin emisiunile de titluri de stat CENTENAR îi facem pe români parteneri la creşterea economiei româneşti, în calitate de investitori direcţi. Joi, 27 decembrie a.c, vom organiza tombolă prin care vor fi traşi la sorţi cei 1.000 de câştigători ai premiilor în valoare de 5.000 de lei. Este modul nostru de a le mulţumi românilor pentru încredere".

Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat şi la emisiunile anterioare. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune.

Valoarea maximă a subscrierii pe fiecare investitor este de 200.000 lei pentru subscrierile realizate prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi de 200.000 lei pentru subscrierile realizate prin subunităţile poştale din reţeaua C.N. "Poşta Română" S.A.

În perioada de subscriere investitorii au posibilitatea să solicite anularea sumei subscrise, depunând o cerere de anulare. După încheierea acesteia, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale prin care se atestă calitatea acestora de moştenitori.

Lista câştigătorilor bonusului de dobândă va fi publicată pe site-ul MFP, fără a include detalii cu caracter personal ci doar informaţii indicative ale câştigătorilor. Câştigătorii bonusului de dobândă vor fi notificaţi de către MFP, inclusiv cei care au subscris printr-un oficiu poştal al Companiei Naţionale Poşta Română

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb