MFP suplimentează cu 500 de milioane de lei plafonul pentru "Prima Casă"

Ionuţ Stănescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări #Construcţii / 13 septembrie 2016

MFP suplimentează cu 500 de milioane de lei plafonul pentru "Prima Casă"

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a propus suplimentarea cu încă 500 de milioane de lei a plafonului pentru Programul "Prima Casă", informează un comunicat publicat pe site-ul instituţiei.

Finanţele precizează: "Propunerea vine atât în sprijinul potenţialilor beneficiari ai Programului, cât şi al celor care au încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare prin «Prima Casă» şi care, în lipsa alocării resurselor necesare, sunt în pericol de a pierde avansurile plătite, fiind în imposibilitate să îşi mai finanţeze tranzacţiile prin Program. Astfel, prin proiectul supus dezbaterii publice de modificare şi completare a Anexei 1 la HG. 717/2009, a fost propusă suplimentarea cu 500 de milioane de lei a plafonului de garanţii pentru «Prima Casă»".

Anca Dragu, ministrul Finanţelor Publice, a afirmat că suma suplimentară nu afectează ţinta de deficit bugetar şi a fost estimată în funcţie de volumul solicitărilor aflate în diverse stadii de aprobare şi de pre-aprobare, care exced disponibilul de plafon existent.

Ministrul a adăugat: "Pe lângă această suplimentare, avem în vedere şi elaborarea în premieră a unei strategii pe termen mediu pentru programul Prima Casă, corelată cu Strategia locuirii elaborată de MDRAP şi aflată în consultare publică. Strategia este menită să asigure transparenţa şi predictibilitatea solicitată atât de beneficiarii programului, cât şi dezvoltatorii de locuinţe şi instituţiile de credit".

Pe lângă suplimentarea plafonului total de garantare pentru acest an, prin noul proiect de act normativ, MFP propune trecerea plafonului de garantare neutilizat de către românii stabiliţi în străinătate în plafonul general de garantare a creditelor în cadrul Programului "Prima Casă".

Totodată, proiectul propune asigurarea unor "condiţii obiective" de alocare a plafoanelor anuale între băncile comerciale aflate în Program şi armonizarea nivelului plafoanelor cu capacitatea reală a acestor finanţatori de acordare a creditelor, precizează ministerul.

De la începutul anului şi până la data de 31 iulie 2016 au fost acordate 23.515 de garanţii în valoare totală de 2,16 miliarde de lei. În total, de la lansarea Programului în 2009 şi până la finalul lui iulie 2016, au fost acordate 195.905 de garanţii în valoare totală de 16,7 de miliarde de lei.

În acest moment, rata de neplată de către beneficiarii programului "Prima Casă" este de 0,3%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb