MIHAI IONESCU, ANEIR: "Importatorii au găsit soluţii nebancare pentru finanţare"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 10 septembrie 2013

"Importatorii au găsit soluţii nebancare pentru finanţare"

Companiile noastre importatoare au apelat la soluţii de finanţare comerciale, cum ar fi creditul furnizor, pentru a putea face importuri, în condiţiile în care nu au mai putut accesa împrumuturi de la bănci, ne-a spus Mihai Ionescu, secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR).

Domnia sa ne-a precizat că ritmul de creştere a importurilor înregistrat în luna iulie nu a mai a fost atât de mare din februarie 2012.

Pe zona extracomunitară, un ritm de creştere a importurilor similar cu cel din luna iulie acest an a avut loc în martie 2010, potrivit reprezentantului ANEIR, care ne-a explicat: "Este un fapt pozitiv că mediul de afaceri a încercat să găsească soluţii de finanţare pentru importuri, altele decât creditele bancare, întrucât ajunseseră cu stocurile la zero. La noi, importurile reprezintă baza exporturilor, iar faptul că în ultima vreme importurile scăzuseră în mod dramatic punea sub semnul întrebării viitorul exporturilor. Acum, după creşterile din iulie, avem o bază că exporturile vor creşte. Nu ştiu dacă fenomenul a fost o excepţie sau va fi de lungă durată, dar sperăm că importurile vor continua să crească".

Mihai Ionescu ne-a spus: "În luna iulie a acestui an faţă de perioada similară din 2012, a fost înregistrată cea mai mare rată de creştere a importurilor după 21 de luni, în opt luni dintre acestea importurile suferind scăderi. Pe zona extra UE, recordul bate ultimele 25 de luni, în 14 dintre acestea înregistrându-se valori negative ale importurilor".

Conform estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică, importurile au însumat 22,46 miliarde lei (5 miliarde euro), în iulie, cu 9,3% mai mult faţă de luna corespunzătoare a anului trecut la valori exprimate în lei (11,3% la valori exprimate în euro). Pe zona extracomunitară, importurile au crescut cu 27,6%, în perioada analizată.

Exporturile au totalizat 19,9 miliarde lei (4,48 miliarde euro), în creştere cu 16,1% la valori exprimate în lei (18,1% la valori exprimate în euro).

În luna iulie, deficitul balanţei comerciale s-a cifrat la 2,5 miliarde lei (574 milioane euro), mai mic cu 867,7 milioane lei (171,5 milioane euro).

Domnul Ionescu estimează că, în condiţiile actuale, deficitul comercial ar putea ajunge la 5-6 miliarde euro, faţă de 10 miliarde euro - valoarea deficitului din decembrie 2012, exporturile urmând să atingă 47-49 miliarde euro.

Deficitul comercial a scăzut cu peste 2 miliarde euro, în primele şapte luni

Deficitul comercial s-a cifrat la peste 3 miliarde euro, în perioada ianuarie-iulie, mai mic cu 2,23 miliarde euro decât cel înregistrat în perioada similară din 2012, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Exporturile realizate în primele şapte luni ale anului în curs au atins valoarea de 28 miliarde euro, cu 7,7% mai mare decât în acelaşi interval din anul trecut.

Importurile au totalizat 31,32 miliarde euro, în scădere cu 0,7%.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri a fost 19,9 miliarde euro la expedieri şi de 23,9 miliarde euro la introduceri, reprezentând 70,6% din total exporturi şi 76,4% din total importuri.

Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri s-a ridicat la 8,28 miliarde euro la exporturi şi 7,4 miliarde euro la importuri, reprezentând 29,4% din total exporturi şi 23,6% din total importuri.

În perioada analizată, ponderi importante în structura comerţului exterior sunt deţinute de grupele de produse maşini şi echipamente de transport (42,5% la export şi 34,7% la import) şi alte produse manufacturate (33,6% la export şi respectiv 30,3% la import).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb