Mihail Vlasov s-a întâlnit cu ambasadorul Republicii Cipru la Bucureşti

F. A.
Comunicate de presă / 22 martie 2013

Preşedintele Camerei Naţionale a României, Mihail M. Vlasov s-a întâlnit cu ambasadorul Republicii Cipru la Bucureşti, doamna Kalliopi Avraam, se menţionează într-un comunicat de presă.

În cadrul reuniunii au fost abordate pe larg aspecte ale cooperării româno - cipriote, prin prisma Camerelor de Comerţ Naţionale din România şi din Cipru şi a Camerei de Comerţ Bilaterale România - Cipru.

În cadrul discuţiilor s-a avut în vedere situaţia actuală din Cipru datorată măsurilor de taxare a depozitelor bancare cipriote, ca parte a pachetului internaţional de salvare a economiei ţării în valoare de 10.000 miliarde de Euro.

Ambasadorul a făcut referiri la pericolul în care se află ţara sa, adăugând că şi volumul schimburilor comerciale româno - cipriote va fi afectat.

Preşedintele Camerei de Comerţ Bilaterale România - Cipru, Mamas Koutsoyiannis, şi-a exprimat la rândul său preocuparea faţă de pericolul social care ameninţă Cipru şi repercusiunile care pot cauza colapsul sistemului bancar cipriot, Domnia Sa menţionând solidaritatea şi disponibilitatea cetăţenilor ciprioţi de a contribui voluntar la salvarea economiei cipriote, astfel încât măsura de taxare a deponenţilor să nu fie aplicată.

"Evaluarea, de către organismele financiare, la fiecare trei luni, a programului şi a măsurilor financiare, măsurile de austeritate aplicate deja în anul 2006 asupra pensiilor şi salariilor ciprioţilor, au determinat populaţia cipriotă sa nu mai aibă încredere în planuri de salvare financiară internaţională. Chiar şi Arhiepiscopia Ortodoxă din Cipru doreşte să ajute Statul pentru ieşirea din criză şi este gata să pună toate bunurile la dispoziţia Statului Cipriot şi să ipotecheze proprietăţile pentru cumpărarea de titluri de Stat", a menţionat Preşedintele Camerei de Comerţ Bilaterale România - Cipru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5521
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2944
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9517
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.9182

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb