Ministerul Dezvoltării anunţă, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (AM POR), demararea procesului de contractare a trei proiecte depuse la nivelul regiunii Nord Est, în valoare de 34,6 milioane lei.
Ministerul precizează prin intermediul unui comunicat: "Este vorba despre trei proiecte care au fost selectate iniţial pe lista de rezervă: Conservarea, protejarea şi promovarea Muzeului memorial «Calistrat Hogaş» Piatra Neamţ (valoare solicitată: peste 1,3 milioane lei), Reabilitare, modernizare şi dotare Muzeul «Arta lemnului» din municipiul Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava, în scopul conservării, protejării şi promovării patrimoniului cultural (valoare solicitată: aproape 11,7 milioane lei), respectiv Centru internaţional de artă contemporană: reabilitarea, consolidarea şi refuncţionalizarea clădirii fostei băi comunale (baia turcească) din municipiul Iaşi (valoare solicitată: 21,6 milioane lei)"
Astfel, potrivit Minsiterului Dezvoltării se vor crea premisele pentru semnarea a 26 de contracte de finanţare destinate restaurării patrimoniului cultural în regiunea NE, astfel încât valoarea totală nerambursabilă a proiectelor finanţate pe axa 5 la nivelul regiunii se încadrează în 150% din alocarea financiară pentru această axă la nivelul regiunii. Pe lista iniţială de proiecte selectate pentru finanţare se aflau 23 de contracte.
"Pe lângă îmbunătăţirea infrastructurii, care se adresează creşterii standardelor materiale, cred că este important să sprijinim şi o altă dimensiune esenţială, care se adresează laturii noastre spirituale. Mă refer aici la conservarea şi protejarea patrimoniului: muzee, case memoriale, centre artistice care integrează aspecte şi modele culturale diverse", a declarat Marius Nica, ministrul delegat al Fondurilor Europene.