Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale susţine extinderea integrării pe piaţa muncii a persoanelor vulnerabile în parteneriat cu Asociaţia Ateliere Fără Frontiere

R.S.
Comunicate de presă / 25 aprilie

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale susţine extinderea integrării pe piaţa muncii a persoanelor vulnerabile în parteneriat cu Asociaţia Ateliere Fără Frontiere

Asociaţia Ateliere Fără Frontiere (AFF), o organizaţie de economie socială care sprijină persoanele vulnerabile să se reintegreze pe piaţa muncii, a fost vizitată de către Romi Mihăescu, Preşedinte Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, Secretar de Stat şi de o echipă delegată de către Simona BUCURA-OPRESCU, Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, respectiv Tania Grigore, Director Politici de Ocupare şi Radu Canţăr, consilierul Ministrei. În contextul în care în România există aproximativ 2 milioane de persoane apte de muncă care sunt excluse de pe piaţa muncii, iar în acelaşi timp sunt importate anual aproximativ 100.000 de persoane din străinătate, obiectivul întâlnirii a fost de a discuta posibilitatea extinderii integrării pe piaţa muncii convenţionale a persoanelor vulnerabile locale, datorită metodologiei Asociaţiei Ateliere Fără Frontiere şi, în general, actorilor din economia socială, cum ar fi întreprinderile sociale şi întreprinderile sociale de inserţie.

În acest sens, au fost prezentate rezultatele proiectului "Incluziunea are Voce. Capacitarea Grupurilor Vulnerabile pentru Incluziune şi Inovaţie Socială", derulat de Asociaţia Ateliere Fără Frontiere în parteneriat cu RISE România - Reţeaua Română a Economiei Sociale şi Fretex Pluss AS (Norvegia), care a beneficiat de o finanţare în valoare de 249.749,00 Euro, prin programul Active Citizens Fund - România, finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. În cadrul acestuia au fost sprijinite peste 450 de persoane din grupuri vulnerabile cu privire la depăşirea problemelor sociale şi a modului în care pot accesa serviciile disponibile la furnizorii de stat sau privaţi (locuire, asistenţă socială, probleme juridice, acces la educaţie şi la sănătate). Persoanele vulnerabile au participat la peste 250 de zile de informare şi formare fapt ce a dus direct la facilitarea accesului lor la promovarea drepturilor fundamentale, stimularea participării acestora la luarea deciziilor, deprinderea unor tehnici de advocacy şi creşterea posibilităţilor de angajare. Peste 50 de persoane vulnerabile au beneficiat de loc de muncă în programul de reintegrare pe piaţa muncii în cadrul atelierelor AFF, în timp ce 150 de persoane vulnerabile de măsuri de informare consiliere piaţa muncii pentru posibilităţi crescute de angajare, iar 30 de persoane au urmat cursuri de formare.

"Persoanele vulnerabile se confruntă cu vulnerabilităţi multiple care nu sunt adresate în cele mai multe cazuri în mod integrat având la bază o abordare personalizată. Organizaţiile economiei sociale de inserţie au astfel de servicii şi sunt cele mai potrivite pentru că în timp ce colaborează cu furnizorii de servicii, se ocupă de componenta de angajare prin formarea abilităţilor unui loc de muncă. În cazul inserţiei, persoanele cele mai departe de piaţa muncii sunt angajate în atelierele asociaţiei şi devin încă din prima zi din persoane inactive/asistate - persoane active, plătitori de taxe şi impozite. Pe cei care nu sunt atât de departe de piaţa muncii îi sprijinim să se angajeze direct. Colaborarea cu sectorul privat este esenţială şi am iniţiat primul program de mentorat de lucru cu persoane vulnerabile inspirat din colaborarea cu partenerii norvegieni," explică Lorita Constantinescu, directorul de dezvoltare al AFF.

Reprezentanţii asociaţiei au realizat interviuri cu 460 de persoane din medii defavorizate în urma cărora s-a constat că cele mai importante probleme ale persoanelor vulnerabile sunt lipsa unui loc de muncă (40%), problemele de sănătate (34%), lipsa locuinţei (13%), dificultăţile în îngrijirea copiilor (8%). Dintre cei care au declarat că una dintre principalele probleme este lipsa locului de muncă, 22% au doar studii gimnaziale, 18% au liceu neterminat, 18% au terminat liceul dar nu au bacalaureatul, iar 16% au şcoala profesională. Cei care au venituri din salarii au un nivel de educaţie mai ridicat - şcoală profesională, liceu, şcoală postliceală/facultate.

În cadrul vizitei, reprezentanţii Ministerului Muncii au avut ocazia să viziteze atelierele Asociaţiei, respectiv educlick, autorizată să colecteze şi să recondiţioneze deşeuri electrice şi electronice, oferind computere recondiţionate şcolilor şi remesh, unitate protejată autorizată, care colectează bannere publicitare şi le transformă în cadouri şi obiecte promoţionale corporate.

"La nivelul întregii societăţi trebuie să existe un grad mai mare de conştientizare a faptului că persoanele cu dizabilităţi au nevoie de sprijin în a deveni cetăţeni activi ai societăţii şi în efortul acestora de a duce o viaţă independentă. Datoria noastră este aceea de a reflecta asupra soluţiilor pe care le putem implementa pentru a veni în întâmpinarea acestor persoane, atât ca specialişti sau funcţionari publici, cât şi ca cetăţeni activi ai societăţii din care facem parte, iar ce faceţi aici la Ateliere Fără Frontiere este exemplul clar că putem îndeplini această datorie." a declarat Romi Mihăescu, Preşedinte Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi.

De asemenea, vizita le-a oferit oportunitatea să interacţioneze cu participanţii programului de integrare în muncă a AFF, persoane cu diverse vulnerabilităţi, pentru a fi angajate direct pe piaţa muncii convenţionale: victime ale violenţei domestice, trafic de persoane, probleme de sănătate (HIV), dependenţe, probleme legate de justiţie, NEETs, refugiaţi din Ucraina.

"Am fost impresionată de dorinţa de muncă a persoanelor pe care le-am întâlnit astăzi în atelierele educlick şi remesh. Este un lucru uimitor şi asta se datorează eforturilor pe care o echipă ca a dumneavoastră o face pentru ca aceste persoane să depăşească obstacolele şi să aibă încredere şi să devină autonomi. Dezvoltarea organizaţiilor economiei sociale de inserţie în România prin măsurile şi politicile pe care le clădim împreună cu organizaţii ca dumneavoastră este crucială pentru integrarea în muncă a persoanelor inactive din medii vulnerabile" a declarat Tania Grigore, Director Politici de Ocupare.

"Astfel de iniţiative precum cele ale Asociaţiei Ateliere Fără Frontiere trebuie să fie promovate mai mult. Este nevoie ca astfel de exemple de bune practici să fie cunoscute atât de către sectorul public, cât şi de cel privat, pentru a vedea într-adevăr că lipsurile prezente la nivelul pieţei de muncă din România pot fi soluţionate de astfel de întreprinderi sociale care reintegrează pe piaţa convenţională a muncii persoane aflate în dificultate, respectând atât norme ale economiei sociale, cât şi ale economiei circulare. "- a completat şi Radu Canţăr, consilier al Ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

În cadrul întâlnirii, s-au discutat soluţii prin care organizaţii precum Ateliere Fara Frontiere să se dezvolte pentru a creşte sectorului economiei sociale în România. Au fost abordate teme precum:

Alinierea definiţiei lucrătorilor defavorizaţi în contextul recomandărilor europene;

Alocarea parţială a Fondurilor Europene Sociale prin granturi către operatorii existenţi ai economiei sociale;

Contractele rezervate şi modul în care entităţile din economia socială pot beneficia de condiţii favorabile;

Necesitatea controlului asupra unităţilor protejate autorizate în România pentru aplicarea legii;

Recunoaşterea asociaţiilor şi fundaţiilor cu activitate economică ca IMM-uri în toate fondurile publice, conform legea românească si europeana.

"Dezbaterile noastre au fost extrem de productive, echipa delegată de către doamna ministră fiind foarte deschisă să susţină dezvoltarea economiei sociale, un ax esenţial pentru o societate mai incluzivă. Activităţile principale ale AFF sunt crearea de locuri de muncă pentru persoanele care provin din grupuri vulnerabile (dependenţă, violenţă, lipsă de adăpost, romi, etc) şi furnizarea de servicii care constau în consiliere pentru locuri de muncă, acces la educaţie, sprijin pentru rezolvarea problemelor sociale, formarea abilităţilor unui loc de muncă, mediere pe piaţa muncii. Credem că este momentul ca România să aibă o strategie a economiei sociale de inserţie în concordanţă cu Planul european de economie socială cu obiectiv strategic de reducere a persoanelor inactive şi a gradului de sărăcie," conchide Damien Thiery după vizită.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb