Miniştrii de Externe din UE fac presiuni asupra Londrei să evite un Brexit fără acord

M.G.
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 septembrie 2019

Boris Johnson

Boris Johnson

Miniştrii de externe din Uniunea Europeană (UE) au profitat vineri de reuniunea informală de la Helsinki pentru a spori presiunea asupra omologului lor britanic, Dominic Raab, pentru ca Marea Britanie să prezinte alternative pentru a evita un Brexit fără acord, informează EFE, citată de Agerpres.

"Cu toţii vrem un acord, dar deocamdată guvernul britanic nu a prezentat propuneri concrete sau credibile de înlocuire a plasei de siguranţă'' (n.r. aşa-numitul backstop), a declarat şeful diplomaţiei irlandeze, Simon Coveney, referindu-se la clauza prin care se doreşte menţinerea deschisă a frontierei terestre dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, parte a UE.

Ministrul de externe olandez, Stephanus Blok, a declarat la rândul său că aşteaptă să afle care sunt "propunerile concrete'' din partea guvernului britanic pentru a evita închiderea acestei frontiere.

"Ştiu că au avut loc discuţii la Bruxelles, dar vreau să le aud chiar din gura lui'', a comentat Blok.

Blok nu a dorit să intre în detalii în legătură cu discuţiile care au loc la Bruxelles şi pe care Londra doreşte să le accelereze, în contextul în care Ministerul britanic pentru Brexit a anunţat joi că negociatorii europeni şi britanici se vor reuni de două ori pe săptămână în septembrie pentru a încerca să ajungă la o înţelegere privind condiţiile divorţului dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană, prevăzut pentru 31 octombrie.

În schimb, Blok s-a declarat nerăbdător să cunoască prin intermediul lui Raab care sunt propunerile britanicilor pentru a evita un Brexit dur.

"Ne-ar plăcea foarte mult să evităm un Brexit fără acord, ar fi foarte grav pentru Marea Britanie, dar şi pentru UE şi Olanda. Mai este încă timp, aşa că haideţi să-l utilizăm cu înţelepciune'', a adăugat şeful diplomaţiei olandeze. Blok a apreciat că "problema principală o reprezintă gestionarea chestiunii referitoare la frontiera irlandeză, care nu se poate rezolva în lipsa detaliilor'' şi a insistat totodată că "acordul de retragere rămâne aşa cum este''.

Omologul său belgian Didier Reyn-ders a atras atenţia la rândul său că UE "are nişte linii roşii şi am spus-o de la bun început''. "Acum suntem pregătiţi pentru toate situaţiile posibile'', a comentat el.

Întrebat despre viitoarea suspendare temporară a parlamentului britanic, la solicitarea prim-ministrului Boris John-son, şeful diplomaţiei luxemburgheze, Jean Asselborn, a declarat că "exis-tă riscul ca executivul să fie mai puternic decât parlamentul''. În ceea ce priveşte prelungirea termenului de ieşire a Regatului Unit din UE, Asselborn a răspuns că "dacă se prelungeşte pentru a se ajunge la un rezultat, sunt de acord, dar dacă îl prelungim doar de dragul de a-l prelungi, atunci e complicat''.

"Aşteptăm propunerile care vor veni de la Londra. Am indicat încă o dată foarte clar că este nevoie, din motive de timp, (ca propunerile) să fie prezentate cât mai repede cu putinţă. Nu ne putem imagina o situaţie în care acordul (de divorţ) să poată fi redes-chis'', a insistat şeful diplomaţiei germane, Heiko Maas.

Mai mulţi miniştri de externe din UE au avut întrevederi tete-a-tete cu omologul lor britanic Dominic Raab în marja reuniunii şi unii s-au declarat decepţionaţi de atitudinea britanicilor, notează AFP. "Britanicii nu sunt pregătiţi pentru un "no-deal'', a dat asigurări un diplomat european sub rezerva anonimatului.

Decizia lui Boris Johnson de suspendare a activităţii Parlamentului britanic - atacată în justiţie

Decizia lui Boris Johnson de a suspenda activitatea Parlamentului britanic a fost atacată în justiţie, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc audieri pe subiect.

Gina Miller, militantă anti-Brexit, s-a adresat justiţiei de la Londra, săptămâna trecută, iar o audiere este programată pentru 5 septembrie.

"Audierea în cazul prorogării Parlamentului de către Boris Johnson va avea loc joia viitoare, pe 5 septembrie. Voi fi însoţită de Sir John Major", a scris Miller pe Twitter, făcând referire la fostul prim-ministru al Marii Britanii din perioada 1990 - 1997, citată de Reuters şi preluată de news.ro,

Gina Miller a reuşit, în 2017, printr-un demers similar, să determine guvernul condus de Theresa May să consulte Parlamentul cu privire la Brexit.

Oponenţi ai premierului Boris Johnson au încercat şi în Scoţia să oprească acţiunea lui. Vineri, judecătorul Raymond Doherty a respins cererea de amânare temporară prin hotărâre judecătorească, iar o audiere a cazului va avea loc în 6 septembrie.

Regina Elizabeth II a aprobat solicitarea de miercuri a lui Johnson de a suspenda activitatea Parlamentului britanic pentru 26 de zile, până pe 14 octombrie.

Acţiuni legale care contestă acest fapt au fost deschise şi în Belfast şi Londra.

Decizia lui Boris Johnson de a suspenda activitatea Parlamentului britanic pentru o lună a stârnit proteste din partea politicienilor şi a celor care se opun unui Brexit fără acord, iar o petiţie a strâns peste 1 milion de semnături.

Cei mai mulţi au caracterizat această măsură drept o încercare "nedemocratică" de a-i împiedica pe parlamentari să blocheze un Brexit fără acord.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb