Ministrul Economiei, Andrei Dominic Gerea, se va afla, marţi şi miercuri, la Moscova, la invitaţia lui Konstantin Kosacev, şeful Agenţiei Federale pentru relaţiile cu Comunitatea Statelor Independente (CSI), compatrioţii şi asistenţă umanitară ("Rossotrudnicestvo"), potrivit unui comunicat trimis azi redacţiei.
Konstantin Kosacev este şi preşedintele părţii ruse în Comisia Interguvernamentală de Colaborare Economică şi Tehnico-Ştiinţifică Româno-Rusă.
Întâlnirea celor doi oficiali are loc înaintea celei de a XII-a Sesiuni a Comisiei Interguvernamentale de Colaborare Economică şi Tehnico-Ştiinţifică Româno-Ruse, programată în acest an.
Ministrul Andrei Gerea va avea, de asemenea, o întâlnire de lucru cu omologul rus al domniei sale, Denis Manturov, ministrul Industriei şi Comerţului.
Delegaţia română va fi însoţită de Excelenţa Sa Vasile Soare, ambasadorul ţării noastre la Moscova.