Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a semnat documentaţia pentru licitarea fazei D.A.L.I. a proiectării, consolidării şi modernizării Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, conform news.ro.
"Am semnat documentaţia pentru licitarea fazei D.A.L.I. (Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie) a proiectării, iar astăzi Unitatea de Management a Proiectului a publicat în SEAP anunţul de participare pentru contractarea acestor servicii estimate la o valoare maximă de 1,4 milioane de lei net. Investiţia la obiectivul Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova este inclusă în Proiectul LD 2097 (2021) privind reabilitarea patrimoniului construit şi a clădirilor cu destinaţie culturală, finanţat de Guvernul României în parteneriat cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi are o alocare maximă de 18 milioane de euro net", a precizat ministrul.
Clădirea, edificată în perioada 1968-1972, face parte din seria celor trei teatre care au marcat atât evoluţia arhitecturii, cât şi a artei teatrale româneşti contemporane - Teatrul Naţional din Bucureşti, Teatrul de Stat din Târgu Mureş şi Teatrul Naţional din Craiova.
"În cei 51 de ani de existenţă, teatrul nu a beneficiat de lucrări de conservare şi punere în valoare. Prin urmare, investiţia ce se va derula începând din acest an este una necesară şi îndelung aşteptată. După finalizarea elaborării şi avizării proiectului la faza D.A.L.I., Unitatea de Management a Proiectului va iniţia procedura de achiziţie a contractului design & built care va permite elaborarea celorlalte faze de proiectare, precum şi execuţia lucrărilor", a declarat Ministrul Culturii, Raluca Turcan.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.08.2023, 16:03)
ciordeala din craiova imi aduce aminte de anii 2000
s c c r e t