Ministrul Energiei depune plângere penală la DIICOT pentru dezinformarea despre "vânzarea lacurilor de acumulare"

A.D.
Miscellanea / 30 decembrie 2024

Sursa foto: Sebastian Burduja/Facebook

Sursa foto: Sebastian Burduja/Facebook

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a depus o plângere penală la DIICOT împotriva celor care desfăşoară campanii de dezinformare privind "vânzarea lacurilor de acumulare ale României către străini", informează Agerpres.

Conform unui comunicat al ministerului de resort, această acţiune a fost determinată de răspândirea sistematică a unor informaţii false şi defăimătoare în mediul online, "cu scopul evident de a induce în eroare opinia publică şi de a decredibiliza iniţiativele strategice ale Ministerului Energiei".

"Materialele în cauză, publicate pe reţelele de socializare, conţin afirmaţii neadevărate şi tendenţioase referitoare la proiectele hidroenergetice ale ministerului, insinuând în mod fals că acestea ar implica "cedarea lacurilor de acumulare către entităţi străine". Astfel de declaraţii, care nu au nicio bază reală, reprezintă atacuri la securitatea naţională, conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, şi afectează grav încrederea românilor în actul de guvernare. Afirmaţiile nu sunt izolate, ci fac parte din campanii orchestrare pentru a induce ideea falsă privitoare la înstrăinarea lacurilor României către străini, pentru a servi unor actori statali şi nestatali, inclusiv unor competitori politici, care urmăresc erodarea încrederii cetăţenilor în instituţiile democraţiei româneşti şi propagarea unui discurs extremist şi xenofob", se menţionează în comunicat.

Ministerul Energiei invocă art. 136 din Constituţia României: "(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice". Acest articol subliniază că bogăţiile de interes public ale României nu pot fi vândute unei persoane fizice sau juridice.

Totodată, sursa citată subliniază faptul că iniţiativele de dezvoltare a centralelor hidroenergetice cu acumulare prin pompaj, de tipul Tarniţa-Lăpuşteşti, sunt conforme legislaţiei române şi europene, având drept scop consolidarea Sistemului Energetic Naţional (SEN) şi asigurarea securităţii energetice. Proiectele CHEAP contribuie la echilibrarea producţiei şi consumului de energie, fiind un pilon strategic pentru tranziţia energetică a României.

Ministerul Energiei avertizează că orice formă de dezinformare sau boicotare a iniţiativelor energetice, inclusiv campaniile organizaţiilor care se opun dezvoltării sectorului, va fi sesizată de autorităţile competente pentru protejarea interesului public şi a securităţii energetice a României. În 2025, Ministerul intenţionează să demareze proiecte de hidrocentrale cu acumulare prin pompaj în Carpaţi, contribuind astfel la creşterea capacităţii de stocare a energiei şi asigurarea unui viitor sustenabil pentru ţară.

"Astăzi am sesizat DIICOT pentru combaterea unei campanii sistematice de dezinformare, care pune în pericol securitatea naţională şi subminează proiectele de construire a centralelor hidroelectrice cu acumulare prin pompaj. Aceste informaţii false afectează încrederea publică în democraţia românească, în securitatea energetică a ţării şi creează o atmosferă de incertitudine, care descurajează investiţiile strategice. Reiterez: resursele ţării, inclusiv lacurile de acumulare, nu sunt şi nu vor fi de vânzare. Nu permite Constituţia României şi noi am jurat să respectăm Constituţia şi legile ţării. În calitate de ministru al Energiei, voi apăra fără compromisuri interesul naţional, inclusiv prin măsuri ferme împotriva celor care promovează minciuni şi sabotează în mod deliberat investiţiile în sectorul energetic românesc. Construirea hidrocentralelor cu acumulare prin pompaj şi creşterea capacităţii ţării noastre de stocare a energiei electrice este un obiectiv ireversibil pentru România, iar nimeni nu va opri această direcţie strategică asumată," a declarat ministrul Energiei, Sebastian-Ioan Burduja, citat în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Să vedem, poate aici descoperă serviciile făptașul…

    În altă ordine de idei, se vinde în prostie terenul de pe marginile lacurilor de acumulare deși ar trebui să fie ilegal, sunt b7nuri publice, nu se poate bloca intrarea la lac, a se vedea zona Tarnița din Cluj. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb