Ministrul Finanţelor s-a întâlnit cu o delegaţie a Băncii Mondiale

F. A.
Macroeconomie / 12 ianuarie 2011

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a avut o întrevedere azi cu o delegaţie condusă de Philippe Le Houérou, vicepreşedinte al Băncii Mondiale (BM) pentru Europa şi Asia Centrală. La întâlnire au participat secretarii de stat din MFP, preşedintele ANAF şi experţi din cadrul ministerului, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

În decursul întâlnirii s-au discutat modalităţile de reflectare a concluziilor vizitei avute în România în procesul de revizuire a Strategiei de parteneriat de ţară cu Banca Mondială, precum şi care va fi rolul MFP în prioritizarea investiţiilor publice în perioada următoare. Autorităţile române şi reprezentanţii BM au agreat ca toate proiectele de reformă a instituţiilor publice să se realizeze cu prioritate prin accesarea de fonduri europene.

Având în vedere îndeplinirea angajamentelor asumate, cel de-al doilea împrumut pentru politici de dezvoltare (DPL2) în valoare de 300 milioane de euro va fi analizat de Consiliul directorilor BM pe 20 ianuarie 2010, urmând ca tragerea sa fie efectuată ulterior, după îndeplinirea formalităţilor prevăzute de legislaţia română şi de procedurile Băncii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6178
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3013
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9835
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.0927

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb