Ministrul german de Finanţe doreşte eliminarea suprataxei percepute pe facturile consumatorilor de electricitate

G.U.
Internaţional / 31 ianuarie 2022

Ministrul german de Finanţe doreşte eliminarea suprataxei percepute pe facturile consumatorilor de electricitate

Germania ar putea renunţa la suprataxa percepută pe facturile consumatorilor de electricitate, care fusese inclusă în vederea sprijinirii energiei regenerabile, pentru a atenua povara creşterii costurilor la energie asupra gospodăriilor, a afirmat ministrul de Finanţe, Christian Lindner, transmite Reuters, conform Agerpres.

Taxa, care a fost redusă cu 3,9% în 2020 pentru a ajuta economia să-şi revină în urma pandemiei, este colectată conform Legii energiei regenerabile (EEG) şi plătită producătorilor de turbine eoliene şi instalaţii pentru energia solară. Taxa EEG reprezintă o cincime din factura de energie a unui consumator.

Coaliţia aflată la putere în Germania intenţiona să elimine suprataxa percepută pe facturile consumatorilor de electricitate de la 1 ianuarie 2023, dar probabil cancelarul Olaf Scholz va trebui să acţioneze mai devreme, ţinând cont de creşterea costurilor la energie.

În decembrie 2021, preţurile la energie în Germania erau cu 69% mai mari faţă de decembrie 2020. Escaladarea tensiunilor dintre Ucraina şi Rusia va majora şi mai mult preţurile, avertizează analiştii. Preţul gazelor naturale a reînceput să crească în 2022, după ce pe parcursul lui 2021 s-a triplat. Escaladarea costurilor la energie a afectat în mod deosebit gospodăriile, în condiţiile în care facturile au explodat, dar şi numeroase sectoare industriale, care au fost nevoite să reducă producţia.

"Dacă coaliţia va fi de acord, vom face reglementarea viabilă din punct de vedere financiar şi vom elimina suprataxa la mijlocul anului. Ar fi echivalentul uşurării cu câteva miliarde a poverii asupra familiilor, pensionarilor şi persoanelor care primesc ajutoare sociale, precum şi asupra IMM-urilor şi meşteşugari", a declarat Lindner într-un interviu acordat revistei Der Spiegel.

De la 1 ianuarie 2022, Germania a redus cu 43% suprataxa pe energie percepută consumatorilor pentru sprijinirea energiei regenerabile, pentru a ajuta gospodăriile să facă faţă creşterii preţurilor la energie, dar încă costă gospodăriile în medie 222 euro anul acesta.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Daca scopul acelei taxe era intradevar sustinerea reala a industriei alternative de producere de energie, era pastrata si nu era afectata productia actuala, insa asa se vede confuzia si idiotenia din capul guvernantilor, se taie la gramada si finantarea alternativelor, si cea a surselor actuale de producere.

    Vai steaua voastra. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb