Ministrul Justiţiei, Monica Macovei, a apreciat, ieri, că decizia Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor de retrimitere la Ministerul Justiţiei a cererii de dispunere a percheziţiei în cazul Adrian Năstase este contrară propriului regulament al acestei Camere. Biroul Permanent nu a respectat regulamentul Camerei Deputaţilor, unde se precizează clar că cererea pentru autorizarea percheziţiei se adresează de ministrul justiţiei către preşedintele acestei camere, a declarat Macovei, amintind că cererea în cauză a fost semnată de ea.
Decizia pentru a se încuviinţa sau nu percheziţia revenea plenului, şi nu Biroului permanent, care nici nu trebuia să voteze asupra acestei chestiuni, a mai spus Macovei.
Conform aceluiaşi regulament, a adăugat ministrul justiţiei, cererea trebuia trimisă în mod obligatoriu Comisiei juridice şi grupului PSD, după citirea sa în plen de către preşedintele Camerei Deputaţilor.
Macovei a mai menţionat că în Constituţie, la art. 72, se precizează că numai Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate trimite în judecată parlamentari, iar DNA funcţionează în cadrul acestui Parchet. Nu Constituţia spune cine trebuie să semneze cererea pentru autorizarea percheziţiei, ci regulamentul Camerei Deputaţilor, a mai spus Macovei. Ea este de părere că nu este vorba despre "nici o neconcordanţă", aşa cum a invocat conducerea Camerei, în explicarea deciziei sale de luni.
În opinia ministrului Justiţiei, decizia conducerii Camerei Deputaţilor este "o decizie care în mod sigur vrea să împiedice ancheta" în cazul Năstase. Macovei a apreciat că refacerea solicitării de autorizare a percheziţiei ar fi "incorectă". Ea a adăugat că va reflecta asupra a ceea ce trebuie să facă în continuare. "Este o chestiune care se întîmplă pentru prima dată în România", a conchis ministrul Justiţiei, care consideră că a respectat întocmai şi Constituţia, şi regulamentul Camerei Deputaţilor. Monica Macovei a mai spus că, oricum, solicitarea pentru înaintarea cererii de autorizare a percheziţiei la Năstase a venit din partea procurorilor care lucrează la caz.