Ministrul Mediului Tanczos Barna a anunţat că a prezentat miercuri comisiilor de mediu din Parlament obiectivele de mediu stabilite prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi a adăugat că există un ritm accelerat de pregătire a reformelor şi a programelor de finanţare, informează news.ro.
"Am prezentat, astăzi, la şedinţa reunită a comisiilor de mediu din Parlament obiectivele de mediu stabilite prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Schimbările climatice şi degradarea mediului sunt provocări care necesită politici coerente, politici care să asigure o dezvoltare durabilă prin atingerea unui echilibru între economie, societate şi mediu. De aceea, ne-am stabilit obiective ambiţioase în PNRR. Astfel, până la sfârşitul anului 2026 implementăm 5 reforme şi 15 tipuri principale de investiţii în domeniul gestionării apelor, pădurilor şi a deşeurilor", a scris Tanczos Barna, miercuri pe Facebook.