Ministrul român al afacerilor externe a avut o întrevedere cu omologul său francez

Mina Irina
Politică / 10 iulie 2016

Ministrul român al afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a avut o întrevedere cu omologul său francez, Jean-Marc Ayrault, la Varşovia, cu ocazia Summitului NATO, prilej cu care cei doi au evocat evoluţia substanţială a relaţiei bilaterale şi au avut un schimb de opinii asupra principalelor subiecte aflate pe agenda europeană, cu accent pe Brexit şi relansarea proiectului european, având drept obiectiv o Uniune solidară şi adaptată, mai aproape de cetăţeni, potrivit unui comunicat.

În contextul strategic actual, în cadrul întâlnirii a fost evidenţiată importanţa deciziilor NATO de consolidare a flancului estic, precum şi atenţia sporită acordată de Alianţă regiunii Mării Negre.

În contextul Summit-ului, şeful diplomaţiei române a participat, în data de 8 iulie (vineri n.r.), la reuniunea Comisiei NATO-Georgia (NGC) în formatul miniştrilor afacerilor externe. "Evocând progresele constante şi semnificative înregistrate de Georgia în procesul de pregătire pentru aderarea la NATO, ministrul Lazăr Comănescu a reiterat, în intervenţia sa, sprijinul constant şi substanţial oferit de România avansării relaţiei NATO-Georgia. Pe acest fond, a evidenţiat susţinerea pentru implementarea Pachetului Substanţial de Măsuri adoptat la Summit-ul din 2014 şi a salutat noile măsuri de sprijin pentru Georgia adoptate de Alianţă la reuniunea de la Varşovia", se arată în comunicatul citat.

Tot vineri, Comănescu a participat la o întâlnire de lucru (dineu) a miniştrilor de externe NATO, dedicată, în principal, evoluţiilor din vecinătatea Alianţei. La dineu au fost invitaţi Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, precum şi miniştrii de externe din statele partenere cu oportunităţi sporite în relaţia cu NATO (Enhanced Opportunities Partners/EOP) - Australia, Georgia, Finlanda, Iordania şi Suedia.

"În intervenţia sa, ministrul Lazăr Comănescu a evidenţiat importanţa unui nivel de interacţiune crescută între NATO, UE şi partenerii regionali pentru obţinerea unui climat stabil, de durată, în vecinătatea Alianţei şi dincolo de aceasta", precizează sursa citată.

În marja Summit-ului, şeful diplomaţiei române a mai avut scurte întrevederi cu omologii din Turcia, Slovacia, Canada şi Iordania, precum şi cu Înaltul Reprezentant al UE, Federica Mogherini, conform sursei citate.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb