Rusia foloseşte "terorismul de stat" în Ucraina şi "trebuie oprit, pentru că altfel va ataca alte ţări", a declarat ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, în cadrul unei conferinţe de presă comună cu omologul său britanic, Ben Wallace, la Londra, relatează BBC, conform News.ro.
Reznikov a spus că 150 de copii ucraineni au fost ucişi de când Rusia a invadat Ucraina. De asemenea, peste 400 de şcoli şi grădiniţe şi mai mult de 110 de spitale au fost distruse, potrivit oficialului ucrainean.
"Mii şi mii de civili" au fost, de asemenea, ucişi, a adăugat el, spunând că nu se ştie numărul exact, deoarece mulţi sunt încă prinşi sub dărâmăturile caselor distruse.
"Acesta este un terorism de stat. De aceea (Kremlinul) trebuie oprit, pentru că va merge mai departe. Va ataca alte ţări", a spus Reznikov.
El nu a invocat nicio dovadă care să îi susţină afirmaţiile, iar Rusia neagă că a vizat civili.
De când a început invazia rusă, soldaţii ucraineni au distrus aproape 500 de tancuri ruseşti şi peste 1.500 de vehicule blindate de luptă, a mai precizat ministrul ucrainean al Apărării. Armele furnizate de Marea Britanie au fost folosite în unele dintre aceste cazuri, a continuat el.
"Apreciem foarte mult că în acest an, Marea Britanie a fost prima care ne-a furnizat arme serioase, care ne-au sporit capacităţile de apărare. Rolul Marii Britanii este special, iar curajul şi spiritul său sunt în contrast puternic cu pasivitatea altor ţări", a conchis Reznikov.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.03.2022, 10:49)
As prefera sa fie difuzate si comunicatele MoD din Rusia. Ca de minciunile ucrainiene suntem cu totii satuli pana peste urechi. Daca mai este vreun neinteligent care inca nu a priceput ca ucrainienii mint cum respir.