MIRELA CĂLUGĂREANU, PREŞEDINTE ANAF: "Ne străduim ca sistemul informatic SAF-T să fie gata în luna iulie"

M.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 21 ianuarie 2021

Sistemul informatic SAF-T (Standard Audit File for Tax), care ar da posibilitatea inspectorilor ANAF să verifice conturile şi bilanţurile companiilor de la distanţă, fără control fizic, ar urma să fie gata undeva în luna iulie din acest an, a declarat, ieri, Mirela Călugăreanu, preşedintele ANAF, în cadrul unei conferinţe organizate de EY România.

Călugăreanu a precizat: "În luna decembrie am reuşit să semnăm contractul cu furnizorul de servicii de dezvoltare, în cursul acestei luni, luna ianuarie a anului 2021, au avut deja loc trei runde de întâlniri în care am discutat în mod avansat toată strategia privind implementarea SAF-T-ului, până la sfârşitul lunii februarie ne-am propus să finalizăm etapa de analiză şi design a sistemului informatic, şi de asemenea luna februarie va fi desigur o lună destul de plină din punctul nostru de vedere pentru că ne-am propus să organizăm consultări cu toţi actorii implicaţi în implementarea SAF-T-ului. Din perspectiva noastră ne străduim ca sistemul să poată fi gata undeva în luna iulie 2021 şi cu siguranţă că primul termen de raportare a fişierului SAF-T de către companii va fi reglementat ţinând seama de consultările cu reprezentanţii mediului de afaceri, ai contribuabililor, şi desigur ţinând seama de posibilităţile reale de ajustare a sistemelor informatice ale companiilor".

ANAF şi-a conturat la finele anului 2019 o strategie privind informatizarea şi digitalizarea, proces care a trenat în ultimii ani. Digitalizarea administraţiei fiscale şi a procesului de inspecţie este foarte importantă în anii viitori dată fiind dimensiunea deficitului bugetar.

"Eu cred că în prima etapă am putea lua în calcul implementarea SAF-T-ului pentru marii contribuabili şi apoi extinderea utilizării acestui instrument de către toţi contribuabilii din România", a precizat Călugăreanu, adăugând că SAF-T va avea un efect extrem de important, anume migrarea acţiunilor de control de la sediul contribuabililor la cel al organului fiscal.

Călugăreanu a mai spus că SAF-T este doar unul din cele trei proiecte de modernizare şi digitalizare pe care plănuieşte să le demareze/finalizeze în cadrul administraţiei fiscale, proiecte importante pentru contribuabili. În prezent ANAF are 7 proiecte "semnificative" în derulare.

Unul dintre acestea este proiectul SFERA - Servicii fiscale eficiente pentru administraţie şi cetăţeni.

"Implică actualizarea sistemelor informatice de administrare fiscală, asigurarea inter-operabilităţii acestora cu sistemele informatice ale altor instituţii ale statului şi centralizarea bazelor de date pentru persoane juridice", potrivit şefei ANAF.

Al treilea proiect menţionat de Mirela Călugăreanu este APIC - Administraţie Performantă prin Informaţie Consolidată: "Presupune dezvoltarea unei platforme de tip big data care va permite: gestionarea unui volum masiv de date, analiză şi modelare. Implementarea unui sistem informatic integrat care să asigure realizarea în mod automat a analizei de risc", a afirmat preşedintele ANAF.

"Ne aflăm într-o perioadă de tranziţie. Am început să primim documente în format electronic, atât din perspectiva contribuabililor, cât şi de la terţi. Dar suntem, ca să recunosc drept, doar la început. Anul 2021 va fi anul marilor provocări şi sper ca la anul să putem constata că lucrurile s-au întâmplat aşa cum le dorim", a mai spus Mirela Călugăreanu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb