Măcelărirea celor 185 de mistreţi într-o singură partidă de vînătoare organizată la începutul acestui an de Ion Ţiriac, la Balc, nu l-a împiedicat să-şi adjudece, ieri, administrarea acestui fond de vînătoare.
În timpul guvernării lui Adrian Năstase (şef al Asociaţiei Vînătorilor şi Pescarilor Sportivi), Ion Ţiriac a primit concesiunea celor 10.000 de hectare ale fondului de vînătoare Balc la preţul de 11 milioane de lei pe an (să recunoaştem că derizoriul sumei este halucinant).
Asociaţia "Zimbrul" Bucureşti pe care o controlează, a primit, în 2002, concesiunea pe zece ani. Două săptămîni după aceea, concesiunea s-a prelungit pe 49 de ani.
A urmat scandalul enorm provocat de uciderea în masă a mistreţilor, în partida de vînătoare din 22 ianuarie, la care au participat afacerişti şi pesonalităţi politice din străinătate şi din ţară, printre care şi Adrian Năstase. Chiar dacă, după cum se vorbeşte, mistreţii vor fi fost aduşi suplimentar cu bani din buzunarul lui Ţiriac, masacrul a impresionat prin amplitudine.
Tevatura din presă în jurul cazului a stimulat un control asupra "afacerii Balc", relevînd că gestiunea fondului i-a fost atribuită lui Ţiriac, fără vreo licitaţie. La 12 aprilie, Ţiriac a semnat un protocol prin care a renunţat la drepturile sale asupra Balcului.
Acum, îi este din nou atribuit, respectînd procedurile legale şi pe un preţ de 80 de ori mai mare decît cel iniţial.
Pe de o parte, asta provoacă întrebarea: timp de trei ani, Ţiriac a plătit ceva cu 11 milioane anual, care se dovedeşte acum că merită măcar un miliard - cine a băgat diferenţa în buzunar?!
Pe de altă parte, deşi rumorile acreditează că fondul de la Balc nu ar putea produce suficient ca să acopere obligaţia de plată anuală de aproape un miliard de lei, un calcul sumar dovedeşte contrariul. Taxele pentru vînătoarea mistreţilor se situează (funcţie de calităţile mistreţilor) între 250 şi 750 de euro (pentru cetăţeni străini). Dacă facem o medie, rezultă că, la vînătoarea din 22 ianuarie, Ţiriac ar fi încasat 2,7 miliarde de lei. Asta, dacă nu o fi preferat să nu ia participanţilor nici un ban, în schimbul altor avantaje. Că, de, particianţii nu erau oarecine...