ZIARUL BURSA

30 septembrie 2005
Ediţia din 19.12.2024

Brînză topită mucegăită distribuită prin programul "Cornul şi laptele''

Companii / 30 septembrie 2005

Peste 9.600 de cutii cu brînză topită, care au fost distribuite elevilor din judeţul Neamţ în cadrul programului "Cornul şi laptele", au fost scoase din consum de către inspectorii sanitari, ca urmare a faptului că, în urma analizelor de laborator, s-a constatat că aceasta era mucegaită, avea gust amar şi prezenta urme de rozătoare.

Efectivele de animale din judeţul Arad s-au înjumătăţit

Paula Bulzan, AradCompanii / 30 septembrie 2005 /

Specialiştii în agricultură au ajuns la concluzia că efectivele de animale din judeţul Arad au scăzut la jumătate, aceasta fiind una dintre cauzele pentru care majoritatea producătorilor agricoli nu reuşesc să-şi vîndă recolta de cereale.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Furnizorii "Ford", reduşi la jumătate

ALINA VASIESCUInternaţional / 30 septembrie 2005

Producătorul auto american "Ford Motor" Co. îşi va reduce la jumătate numărul furnizorilor, iar cu cei pe care îi va menţine va încheia contracte pe termen lung, urmărind să-şi reducă astfel cos-turile.

Cîştigurile "PepsiCo" s-au diminuat cu 37%

ALINA VASIESCUInternaţional / 30 septembrie 2005

Societatea americană "PepsiCo" Inc., numărul doi mondial în domeniul producţiei de băuturi răcoritoare, raportează o scădere de 37% a profiturilor sale pe trimestrul al treilea din acest an, din cauza costurilor aferente repatrierii...

OECD reclamă corupţia din China

ALINA VASIESCUInternaţional / 30 septembrie 2005

Expansiunea economică a Chinei a fost însoţită de explozia corupţiei, care reprezintă între 3 şi 5% din valoarea Produsului Intern Brut, adică între 50 şi 84 de miliarde de dolari, potrivit estimărilor lui Janos Bertok, coautor al unui studiu...

Tot mai multe tranzacţii la London Stock Exchange

ALINA VASIESCUInternaţional / 30 septembrie 2005

London Stock Exchange Plc (LSE - Bursa de Valori din Londra), a bursă europeană după valoarea de piaţă, se aşteaptă la performanţe "excelente", în condiţiile în care a înregistrat creşteri importante în perioada aprilie-august, datorită...

"DaimlerChrysler" elimină 8.500 de locuri de muncă

ALINA VASIESCUInternaţional / 30 septembrie 2005

Conducerea producătorului auto germano-american "DaimlerChrysler" a anunţat, în această săptămînă, că divizia "Mercedes-Benz" a acestuia va elimina 8.500 de locuri de muncă, iar angajaţii vor trebui să părăseas-că în mod voluntar...

Mistreţi, fugiţi! Se întoarce Ţiriac!

MAKEPolitică / 30 septembrie 2005

Măcelărirea celor 185 de mistreţi într-o singură partidă de vînătoare organizată la începutul acestui an de Ion Ţiriac, la Balc, nu l-a împiedicat să-şi adjudece, ieri, administrarea acestui fond de vînătoare.

"Lafarge" are parc eolian

A.T.Companii / 30 septembrie 2005 /

Parcul eolian care furnizează 50% din necesarul de energie electrică al fabricii de ciment "Lafarge" din nordul Marocului, a fost înregistrat oficial la data de 23 septembrie 2005 la Consiliul Executiv pentru mecanis-mele de dezvoltare...

Licitaţie de lucrări la Iaşi

E.O.Companii / 30 septembrie 2005 /

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" de la Iaşi organizează o licitaţie publică pentru atribuirea contractului de lucrări de reparaţii aferente sediului din aleea Mihail Sadoveanu.

Cota de lapte - o problemă pentru judeţul Braşov

Ştefan-Teodor Vacarenco,BraşovCompanii / 30 septembrie 2005 /

Cota de lapte fixată prin negocierile cu Uniunea Europeană la Capitolul 7 Agricultură şi care, la nivel naţional, este de 3 milioane de tone, ridică deja probleme crescătorilor de vaci din judeţul Braşov.

Mistreţi, fugiţi! Se întoarce Ţiriac!

MAKECompanii / 30 septembrie 2005

Măcelărirea celor 185 de mistreţi într-o singură partidă de vînătoare organizată la începutul acestui an de Ion Ţiriac, la Balc, nu l-a împiedicat să-şi adjudece, ieri, administrarea acestui fond de vînătoare.

Piaţa imobiliară: între explozia evaziunii fiscale şi colaps

Alina TomaCompanii / 30 septembrie 2005

Noul ministru al finanţelor a propus a patra modificare a Codului Fiscal, bineînţeles fără să consulte mediul de afaceri. Şi de această dată, piaţa imobiliară este privită ca o "vacă bună de muls", constată, resemnaţi, analiştii din domeniu.

Patronatele şi sindicatele, din nou ignorate

Valentin RomanCompanii / 30 septembrie 2005

Publicarea, pe site-ul oficial al Ministerul Finanţelor Publice, a noilor modificări pe care instituţia are de gînd să le opereze asupra Codului Fiscal înainte să fie discutate cu partenerii sociali i-a nemulţumit profund pe reprezentanţii...

Ani fără şpagă, desene fără rinoceri

Marius TiţaInvestiţii Personale / 30 septembrie 2005

Privesc rezultatele licitaţiei Alis de acum vreo zece zile şi nu ştiu cu ce să încep, că pe primul loc sînt două picturi cu acelaşi preţ, 9 mii de RON, adică 90 de milioane de lei vechi, pe înţelesul tuturor şi în amintirea zilelor bune cînd eram...

Tranzacţiile cu certificate verzi se lasă aşteptate

Alina TomaCompanii / 30 septembrie 2005 /

Sistemul ales de executiv pentru susţinerea producţiei de energie electrică din surse regenerabile este acela al certificatelor verzi tranzacţionabile. Acest sistem acordă producătorilor, pentru fiecare MWh produs în instalaţii care utilizează...

Acţiunea "Rompetrol" are potenţial de creştere

Andreea NegruPiaţa de Capital / 30 septembrie 2005

Acţiunea "Rompetrol Rafinare" a dovedit încă o dată că are potenţial şi că prezintă interes pentru piaţa de capital, în ciuda evenimentelor care s-au petrecut cu acţionarii societăţii. În cadrul şedinţei bursiere de ieri, brokerii sînt de...

Deşi acţiunile SIF scad, prognozele sînt bune

Andreea NegruPiaţa de Capital / 30 septembrie 2005

Acţiunile SIF au înregistrat şi în cursul şedinţei de ieri corecţii negative. Brokerii apreciază că, deşi a existat o oarecare susţinere la cumpărare, unii investitori au preferat să vîndă, marcîndu-şi astfel profiturile.

RASDAQ A fost tranzacţionat 3% din "Comat" Bihor

A.B.Piaţa de Capital / 30 septembrie 2005

Valoarea totală a tranzacţiilor încheiate ieri pe piaţa Rasdaq s-a ridicat la 1,21 milioane RON, în scădere semnificativă (cu aproape jumătate) comparativ cu şedinţa precedentă. Cei trei indici care urmăresc evoluţia cotaţiilor au înregistrat...

Efectivele de animale din judeţul Arad s-au înjumătăţit

Paula Bulzan, AradCompanii / 30 septembrie 2005

Specialiştii în agricultură au ajuns la concluzia că efectivele de animale din judeţul Arad au scăzut la jumătate, aceasta fiind una dintre cauzele pentru care majoritatea producătorilor agricoli nu reuşesc să-şi vîndă recolta de cereale.

Cota de lapte - o problemă pentru judeţul Braşov

Ştefan-Teodor Vacarenco, BraşovCompanii / 30 septembrie 2005 /

Cota de lapte fixată prin negocierile cu Uniunea Europeană la Capitolul 7 Agricultură şi care, la nivel naţional, este de 3 milioane de tone, ridică deja probleme crescătorilor de vaci din judeţul Braşov.

"DaimlerChrysler" elimină 8.500 de locuri de muncă

Alina VasiescuInternaţional / 30 septembrie 2005

Conducerea producătorului auto germano-american "DaimlerChrysler" a anunţat, în această săptămînă, că divizia "Mercedes-Benz" a acestuia va elimina 8.500 de locuri de muncă, iar angajaţii vor trebui să părăseas-că în mod voluntar...

Tot mai multe tranzacţii la London Stock Exchange

Alina VasiescuInternaţional / 30 septembrie 2005

London Stock Exchange Plc (LSE - Bursa de Valori din Londra), a bursă europeană după valoarea de piaţă, se aşteaptă la performanţe "excelente", în condiţiile în care a înregistrat creşteri importante în perioada aprilie-august, datorită...

OECD reclamă corupţia din China

Alina VasiescuInternaţional / 30 septembrie 2005

Expansiunea economică a Chinei a fost însoţită de explozia corupţiei, care reprezintă între 3 şi 5% din valoarea Produsului Intern Brut, adică între 50 şi 84 de miliarde de dolari, potrivit estimărilor lui Janos Bertok, coautor al unui studiu...

Furnizorii "Ford", reduşi la jumătate

Alina VasiescuInternaţional / 30 septembrie 2005

Producătorul auto american "Ford Motor" Co. îşi va reduce la jumătate numărul furnizorilor, iar cu cei pe care îi va menţine va încheia contracte pe termen lung, urmărind să-şi reducă astfel cos-turile. Compania nu trece printr-o perioadă...

Cîştigurile "PepsiCo" s-au diminuat cu 37%

Internaţional / 30 septembrie 2005

Societatea americană "PepsiCo" Inc., numărul doi mondial în domeniul producţiei de băuturi răcoritoare, raportează o scădere de 37% a profiturilor sale pe trimestrul al treilea din acest an, din cauza costurilor aferente repatrierii...

Estul Capitalei devine atractiv pentru construcţia de birouri

Alina TomaCompanii / 30 septembrie 2005 /

În anii trecuţi, cererea şi oferta de spaţii de birouri prefera nordul Bucureştiului. Potrivit "CB Richard Ellis", zona este preferată pentru că este traversată de mari bulevarde, are multe spaţii verzi şi foarte bune căi de acces în...

Zonele verzi din Arad vor fi amenajate după standarde europene

Paula Bulzan, AradCompanii / 30 septembrie 2005 /

Muncipiul Arad va beneficia de o amenajare peisageră a zonelor verzi în conformitate cu prevederile Uniunii Europene. Acest lucru va fi posibil după ce municipalitatea arădeană va fi parte a unui proiect finanţat de Uniunea Europeană în cadrul...

"Lafarge" are parc eolian

A.T.Companii / 30 septembrie 2005 /

Parcul eolian care furnizează 50% din necesarul de energie electrică al fabricii de ciment "Lafarge" din nordul Marocului, a fost înregistrat oficial la data de 23 septembrie 2005 la Consiliul Executiv pentru mecanis-mele de dezvoltare...

Licitaţie de lucrări la Iaşi

E.O.Companii / 30 septembrie 2005

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" de la Iaşi organizează o licitaţie publică pentru atribuirea contractului de lucrări de reparaţii aferente sediului din aleea Mihail Sadoveanu.

Primăria Oradea concesionează parcul "22 Decembrie"

E.O.Companii / 30 septembrie 2005 /

Parcul "22 Decembrie" din Oradea este scos la licitaţie pentru concesiune. Înstrăinarea locului se va realiza pentru o perioadă de cinci ani. Obiectivele concesiunii sînt orientarea serviciilor de administrare a domeniului public şi...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo