MODIFICAREA NOULUI COD FISCAL Piaţa imobiliară: între explozia evaziunii fiscale şi colaps

Alina Toma
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 30 septembrie 2005

Baza de impozitare propusă este valoarea de vînzare a proprietăţii

Dacă va fi aplicată, noua grilă va jecmăni proprietarii cu sume totale între 60 şi 120 milioane de euro pe an

Analiştii imobiliari: ori va creşte considerabil evaziunea fiscală, ori piaţa imobiliară va colapsa

Noul ministru al finanţelor a propus a patra modificare a Codului Fiscal, bineînţeles fără să consulte mediul de afaceri. Şi de această dată, piaţa imobiliară este privită ca o "vacă bună de muls", constată, resemnaţi, analiştii din domeniu. Proiectul de lege postat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice propune ca impozitul pe veniturile din vînzarea proprietăţilor să fie "redus" de la 10 la 2%. Dar va fi aplicat asupra unei alte baze impozabile ! Actualul Cod Fiscal instituie impozitul de 10% pe profitul (diferenţa favorabilă dintre preţul de înstrăinare şi valoarea de bază) rezultat din vînzarea unei proprietăţi. Sebastian Vlădescu, şeful Finanţelor, vrea să impoziteze cu 2% preţul de vînzare a proprietăţii. Astfel că, deşi cota de impozitare este sensibil mai mică, cei care îşi vor vinde proprietăţile vor scoate cu mult mai mulţi bani din buzunar. În unele cazuri, ar putea chiar să rămînă şi fără profit.

De asemenea, vor fi impozitate şi veniturile realizate din transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor de orice fel, fără construcţii, dobîndite după data de 1 ianuarie 1990. Au fost scoase, în schimb, de sub incidenţa legii, veniturile din vînzarea proprietăţilor obţinute prin reconstituirea dreptului de proprietate, în condiţiile legilor speciale, moştenire şi donaţie între rude pînă la gradul al patrulea inclusiv.

Emil Giurgiu, preşedintele Camerei de Comerţ Imobiliar, ne-a declarat că a ajuns la concluzia fermă că există un interes să se prăbuşească de tot piaţa imobiliară.

Domnia sa ne-a explicat: "Cu cît bulversezi mai mult piaţa prin schimbări repetate ale grilei de impozitare, cu atît îi grăbeşti prăbuşirea. Este imposibil pentru investitori să-şi mai facă un plan coerent de afaceri, iar străinii se vor speria şi vor căuta să-şi plaseze banii în alte ţări în curs de aderare la Uniunea Europeană".

Preşedintele Camerei de Comerţ Imobiliare susţine că dacă guvernanţii aveau intenţii serioase în a stabili o strategie fiscală pentru dezvoltarea pieţei imobiliare, consultau mediul de afaceri şi adoptau normative valabile pe o perioadă mai mare de 10 ani. Domnul Giurgiu atrage atenţia că dacă piaţa imobiliară intră în colaps va trage după ea multe ramuri ale industriei şi serviciilor, iar piaţa va trebui să se mulţumească numai cu un anumit tip de oferte, a celor care au diverse interese, numai nu dezvoltarea ei competiţională.

Ion Radu Zilişteanu, purtătorul de cuvînt al Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI), s-a declarat la fel de nemulţumit de proiectul de lege propus de Ministerul Finanţelor. Domnia sa ne-a spus că noua modalitate de impozitare invită la evaziune fiscală (nedeclararea valorii reale a tranzacţiei). Reprezentantul ARAI a precizat: "Nimeni nu ştie care este cifra reală a tranzacţiilor imobiliare anuale înregistrate în ţara noastră. Eu apreciez că este undeva între 3 şi 6 miliarde de euro. Evident, impozitarea valorii de vînzare a proprietăţilor cu 2% va aduce statului venituri anuale substanţial mai mari decît taxarea cu 10% a profiturilor din tranzacţii. Un simplu calcul ne arată că este vorba de sume între 60 şi 120 milioane de euro".

Domnul Zilişteanu crede că marii investitori care se pregăteau să plaseze sute de milioane de euro pe piaţa imobiliară românească îşi vor amîna intrarea sau vor alege alte ţări. Numărul tranzacţiilor nu vor scădea substanţial tocmai pentru că vînzătorii nu vor declara valoarea reală a proprietăţii.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb