Ani fără şpagă, desene fără rinoceri

Privesc rezultatele licitaţiei Alis de acum vreo zece zile şi nu ştiu cu ce să încep, că pe primul loc sînt două picturi cu acelaşi preţ, 9 mii de RON, adică 90 de milioane de lei vechi, pe înţelesul tuturor şi în amintirea zilelor bune cînd eram milionari cu toţii. Aş începe cu "Oltean cu coş", pictură de Rudolf Schweitzer-Cumpăna ajunsă la acest preţ pornind de la 65 de milioane, dar admiratorii mei din lumea întreagă, care îmi ştiu CV-ul pe dinafară, mă vor acuza de patriotism local. În plus, este în mod evident rudă cu "Ţăranul" care va fi scos la vînzare în şedinţa următoare şi nu aş vrea să se spună că e rudă şi cu mine.

Atunci să încep cu una dintre rarele lucrări de Ajdukievicz ajunse în licitaţie, una adevărată, de mari dimensiuni, care a plecat în aventura "bătăliei cu cartoane de licitaţie" de la un preţ mai mic, numai 52 de milioane. De fapt trebuie să ne întoarcem în 2003 şi să ne mutăm la Monavissa pentru a găsi o altă vînzare Ajdukievicz în România. Întîi a fost o imagine de front, vîndută în aprilie 2003 cu 5.700 de euro, pentru ca în august să beneficiem, în aceeaşi locaţie, de un regal al bataistului de import al primului Carol al României, care şi în moarte şi-a urmat suveranul de aproape. Atunci, acelaşi cumpărător a luat atît "Beduini în deşert", cît şi "Sat oriental", cu 2.400 şi respectiv 2.600 de euro, ambele imagini cu oameni şi cai, în stilul uitatului maestru polonez de la a cărui moarte s-au împlinit 90 de ani. Acum nu trebuie să absolutizăm aceste informaţii pentru că, la un moment dat, o pictură de Ajdukievicz a apărut la o altă casă de licitaţii, despre care nu am şti să spunem dacă mai funcţionează sau nu, doar că numele complicat al pictorului regal era "tradus" după semnătură într-un mod care îl făcea de nerecunoscut. Sperăm că nu este vorba de aceeaşi situaţie în vînzarea, la 7 noiembrie trecut, a unei scene de vînătoare, mai de paradă, cu o doamnă dotată cu puşcă şi cîine, desen în acuarelă şi guaşă de dimensiuni mai mici, semnat H. Ajdukievics.

Pe locul doi vin tot două picturi care au realizat acelaşi preţ de achiziţie - 85 de milioane. Întîi să vorbim de "Flori" de Constantin Piliuţă, care a reuşit un salt mai mare, pornind de la numai 30 de milioane, care pe vremuri însemnau mia de dolari. Un vas cu flori, toate pictate de Piliuţă, desigur, în acuarelă pe hîrtie, se vînduse cu o săptămînă înainte, la Monavissa, cu 15,75 milioane de lei. Tot flori se vor vinde şi duminică, 2 octombrie, la Alis, şi nu oricum, ci cu o autentificare a lucrării făcută de delicioasa fiică a maestrului. Cu siguranţă, însă, nu voi fi în sala de licitaţii, ci în altă parte, şocat de schimbarea de prefix în curs de petrecere. Dar ştiu eu o sală, pe Calea Victoriei, unde pot fi văzute şi chiar cumpărate lucrări de maestrul a cărui semnătură luminează vitrina şi, cu puţin noroc, am s-o aflu acolo şi pe Ana-Maria Piliuţă, îngrijind de amintirea celui cu a cărui plecare nu ne-am obişnuit încă.

La egalitate de vînzare cu tabloul mai înainte povestit au venit tot nişte flori, dar de Dumitru Ghiaţă. După faţa de masă folosită în compoziţie, pictura pare a avea aceiaşi şapte ani de acasă cu mine, primii ai mei, ultimii ai maestrului. Lucrarea s-a bucurat din start de o apreciere bună - 65 de milioane de lei, dar a găsit resurse să urce încă 20. Lucian Grigorescu, în schimb, a murit chiar în anul naşterii mele. Dar la Alis, acum două duminici, un interior de cafenea care, după fesul roşu ce se iţeşte într-o latură, pare a fi din Cadrilater, a fost vîndut cu 70 de milioane de lei, exact cît se cereau pe el. Următorul salt de preţ ne duce la 55 de milioane, cu cît s-a vîndut atît un peisaj din Sulina de Marius Bunescu, cît şi o alegorie de Salvador Dali. Din creaţia românului, la cea mai recentă licitaţie Alis au apărut două picturi cu subiect din oraşul de pe litoralul Deltei. "Cheiul căpităniei portului" s-a vîndut cu preţul mai sus amintit, în timp ce cel numit cu multă imaginaţie şi încărcătură metaforică "Sulina" nu s-a vîndut deloc, deşi era poate mai interesant, dar cu certitudine de aceleaşi dimensiuni, tehnică şi preţ de deschidere. Într-o manieră foarte apropiată, "Iarna în strada Simonide" de Florin Niculiu a fost cumpărată cu 50 de milioane, probabil de un fost proprietar al vreuneia dintre casele din imagine, care fie nu-şi mai găseşte casa, că a fost demolată, fie nu o poate recupera, că n-a apelat încă la Strasbourg.

Mai rămîne, deci, să povestim despre Dali şi a sa "Alegorie" care a cunoscut, la Bucureşti, succesul creşterii preţului de la numai 15, adică ceva mai mult de 400 de euro, la 55 de milioane, peste 1.500 în exprimare europeană. Cu certitudine ni se spune că este al 185-lea exemplar din tirajul de 250, dar nimeni nu poate garanta că intervenţiile manuale promise au fost realizate chiar de mîna lui Dali. De altfel, nu este nici un secret, ci o poveste care face deliciul amatorilor de artă, tirajele după gravurile lui Dali au cam scăpat de sub control, s-au tras mai multe decît se recunoaşte, de multe ori Dali semna coli goale care erau imprimate ulterior iar specialiştii au serioase îndoieli că anumite plăci de gravură ar fi fost făcute sau măcar văzute de artist. La Londra, pe malul Tamisei, peste drum de Parlament şi gard în gard cu London Eye, o uriaşă roată cu capsule pline de oameni, se află un muzeu-expoziţie cu vînzare dedicat lui Dali, unde se găsesc şi astfel de gravuri, doar că la preţuri exprimate în monedă cu chipul reginei britanice, cea care este mai tare decît euro şi dolar, ba chiar şi decît leva bulgară, leul moldovenesc sau ronul isăresc.

O semnătură de zile mari, bună de înrămat fără să mai aibă nevoie şi de desenul de deasupra ei, a fost realizată de dramaturgul francez de origine română Eugen Ionescu pe o lucrare - "Trei personaje" şi nici unul rinocer - propusă la Alis cu 10 milioane de lei vechi şi nevîndută chiar şi la acest preţ. Nu aş putea spune cu mare exactitate care este cota şi tendinţa evoluţiei preţurilor la autografele şi manuscrisele lui Eugen Ionescu, dramaturgul de la Paris, şi nu domnul de la blocul de vizavi, dar cu certitudine o gravură de el face cu mult mai mult de 250 de euro, fie ea şi exemplarul un milion din tirajul de zece mii. În plus, dacă ţinem ca în catalog să fie Ionesco, atunci musai este şi Eugene, şi ar fi mers şi fără accent. Dacă nu, e Eugen Ionescu, clar şi fără fasoane. Eugen Ionesco este ori o altă persoană, ori o variantă dîmboviţeană a genialului senator, adică trăitor pe malurile Senei, nicidecum alesul român din camera pe care a pus ochii Băsescu şi nu se lasă pînă nu-l evacuează şi-i dărîmă instituţia. Mai ales că s-a decretat ca anul acesta să nu se mai ia şpagă nici în construcţii, nici la demolări. Revenind la Ionesco, dacă ne-am hotărît să-i vindem desenele, adică l-am trecut în rîndul oferitorilor de Grafică-Pictură, atunci să spunem şi de cînd pînă cînd a trăit (1909-1994), să nu-l trecem în categoria necunoscuţilor sau a celor pe care i-am pierdut din vedere. Mai ales că şi lui Dali i s-a scris, la "Alegorie", 1904-1989. Este cunoscut că scriitorul Eugen Ionescu s-a dedat foarte serios la acte de pictură şi desen, ba chiar şi de litografie, dar nu în acest domeniu a punctat el în precedentele apariţii în licitaţiile noastre, ci în cel mai cunoscut, al cărţilor. De fapt este vorba de o singură apariţie, la şedinţa Monavissa din iulie trecut, cînd volumul Galimard numit "L'homme aux valises", şi nu "L'homme aux valses" cum a fost botezat în programul licitaţiei, într-un dulce spirit ionescian şi absurd, a fost vîndut cu 170 de euro. Explicaţia constă nu în faptul că numita piesă este urmată de "Ce formidable bordel!", o altă piesă de teatru, ci probabil pentru că are o mîndreţe de autograf al maestrului, la fel ca desenul, altfel destul de dubios, propus acum vreo 10 zile la Alis. Şi autograful scrie Eugene Ionesco, nici Eugen Ionesco, nici Eugen Ionescu, nici Rinoceru, nici Genu, nici Genica, nici Eugene Ionesco plus Roumania egal love.