PLASAMENTE ALTERNATIVE Renaşterea Catedralei Notre-Dame

Şi acum mă îngrozesc când îmi amintesc de imaginile venite de la Paris la 15 aprilie 2019. Îmi aminteau teribil de neputinţa din 11 septembrie 2001, când priveam, ca la un film de acţiune, cum ardeau zgârie-norii loviţi de avioanele teroriştilor, la New York. Şi acum pompierii făceau acte de eroism să stingă incendiul şi ne gândeam alături de ei dacă merită o viaţă de om să fie sacrificată pentru salvarea acestei zidiri. Când a căzut şi fleşa, este folosit şi acest termen luat direct din franceză, atunci am crezut că totul este pierdut. Aflasem deja că plumbul folosit la acoperiş începuse să se topească şi să cadă în interiorul catedralei.

Acoperişul era o construcţie de flăcări, o turlă de văpaie dispărând în mijlocul ei. Si, deodată, parcă brusc, s-a anunţat că incendiul a fost stins. Rareori, poate doar la fotbal, am văzut un aşa salt pe spate, de la deznădejde la speranţă. Se lăsase seara, ca la Paris, superbă, oamenii se rugau în jurul ruinei fumegânde, prima reacţie a lui Macron a fost să anunţe că Notre-Dame va fi refăcută. Zice de cinci ani, alţii spun că minim 20. Până la urmă sunt cinci, cu bonus, şi o pandemie inclusă. Foarte repede au început să curgă donaţiile având ca unitate de măsură suta de milioane de euro. Familiile Arnault şi Pinault, competitoare în industria luxului şi în înfiinţarea de muzee de artă contemporană, au deschis lista cu 200 şi, respectiv, 100 de milioane. Familia Decaux, cea cu reclamele stradale, a cinstit masa cu 20 de milioane de euro. Bouygues a venit cu 10 milioane iar Marc Ladreit de Lacharriere, de la Fimalac, a oferit 10 milioane ţintit pe restaurarea fleşei. În primele 24 de ore se strânsese deja suma de 750 de milioane de euro care s- a dovedit a fi exact cât s-a cheltuit pe restaurare.

Ubisoft, celebra companie de jocuri pe calculator a donat şi ea o jumătate de milion de euro. Puţin, foarte puţin, am putea exclama cu gândul la Dem Rădulescu în filmele BD, dar mai există o minune aici. În 2014, Ubisoft a lansat Assassin's Creed Unity, celebrul game care te face doctor în Notre-Dame-de-Paris. Adică ţopăicioşii "asasini" te plimbă prin întreaga catedrală, oferind detalii la care elementara forţă gravitaţională te-ar fi împiedicat să ajungi. Extraordinara muncă de "modelare" a durat 5.000 de ore, pe parcursul a 14 luni. Produsul final nu este riguros cu actualitatea, fiind destinat unei reconstituiri de sfârşit de secol 18, dar întregul material adunat vorbeşte clar despre rolul tehnologiei moderne în conservarea şi reconstrucţia patrimoniului.

Catedrala are o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi, este lungă de 127 metri şi lată de 48. Faţada are o lăţime de 4 metri şi o înălţime de 69, cu turnurile-clopotniţă, şi 45 de metri fără acestea. La 15 aprilie 2019, focul a izbucnit în cursul serii. Incendiul era o teamă permanentă dar sistemele de protecţie şi de stingere nu erau în cea mai bună, funcţională şi modernă formă a lor. Pompierii au venit în 10 minute de când focul devenise vizibil, mai ales prin fumul ce se ridica pe cerul unui frumos apus, în mijlocul Parisului. În scurt timp, ca în septembrie 2001, toată omenirea s-a lipit de ecrane şi monitoare. Mulţi se temeau de o acţiune teroristă şi aşteptau să vadă ce se întâmplă. Pompierii nu mai puteau să acţioneze din interiorul catedralei, cu focul deasupra capului, incendiul era la mare înălţime, greu accesibil de pe sol iar elicopterele ar fi putut înteţi focul pe care ar fi trebuit să îl stingă. De aceea zic că vestea stăpânirii incendiului a venit ca o minune. De abia pe 25 aprilie accesul în interior a fost sigur. Peste tot era plumb topit, dar pagubele erau minime, nimic de preţ şi de neînlocuit nu fusese afectat.

Cea mai de preţ relicvă aflată la Notre-Dame este coroana de spini a lui Iisus. Din Noul Testament aflăm, cu excepţia Evangheliei lui Luca, de existenţa unei coroane de spini pusă în batjocură de soldaţii romani pe capul Mântuitorului, când îl pătimeau, înainte de răstignire. Coroana este semnalată mult timp la Iersualim, după care este dusă la Constantinopole, în tezaurul şi veneraţia împăraţilor bizantini. Ludovic cel Sfânt, regele Franţei, o cumpără, în 1238, de la Baudoin al II-lea de Fontenoy, împăratul latin al Bizanţului. De fapt, îi achită acestuia datoriile enorme pe care le avea, dinainte de a se naşte, la veneţieni. Fiu al unui împărat latin al Bianţului încoronat la Roma dar care n-a mai ajuns pe tron că l-au căsăpit albanezii când a trecut pe la ei, Baduoin al II-lea a fost ultimul împărat al unui ciudat imperiu, instituit la Constantinopole de cruciaţii care au "greşit drumul" spre Ţara Sfântă, "eliberându-i" mai întâi pe creştinii bizantini. Primul împărat latin, Baudoin, a sfârşit cam urât, la numai un an de domnie fiind capturat, orbit şi întemniţat pentru moarte de Ioniţă Caloian, Rex Bulgarorum et Blachorum.

După un drum glorios, Sfânta Coroană a intrat în Paris la 18 august 1239. Deşi plătise pentru această relicvă o sumă exorbitantă, Ludovic a mai cumpărat şi alte relicve provenind de la Crucificare. Pentru a le păstra într-o minunată venerare, el a construit Sainte Chapelle, în centrul Parisului, nu departe de Notre-Dame. De atunci, ia avânt reprezentarea Christus dolens, cea în care Mântuitorul poartă coroana de spini. La incendiu, Sfânta Coroană şi Cămaşa Sfântului Ludovic, împreună cu alte relicve preţioase, au fost salvate graţie unui grup de pompieri care au intrat în catedrală în timpul incendiului. Preotul pompierilor, Jean-Marc Fournier, a fost cu iniţiativa salvării relicvelor şi este considerat un erou pentru curajul şi reuşita sa.

Pentru a spune povestea catedralei ne-ar trebui păduri întregi de hârtie. Dar să ne oprim un pic asupra fleşei, sau a săgeţii, cea ca un ac de albină, a cărei prăbuşire părea să antreneze moartea întregii construcţii. Avea 500 de tone de lemn întărit de secole, 250 de tone de plumb şi se ridica la 96 de metri. Era a doua fleşă, prima fiind ridicată de la început, în 1250, şi era clopotniţa, de fapt. A fost dată jos între 1786 şi 1792. Aşa ni se spune, cu eleganţă, dar noi ştim că e vorba de Revoluţia franceză, cea cu drepturile omului şi cu demolarea bisericilor. Această a doua fleşă a fost ridicată de un arhitect extraordinar, Eugène Viollet-le-Duc, în 1860, şi este o concepţie nouă, fără legătură cu clopotniţa dinainte. Le-Duc se ocupa, de fapt, de restaurarea catedralei şi a decis să îi pună fleşa la loc. Noua construcţie era înconjurată de 16 statui reprezentându-i pe cei 12 apostoli şi pe cei patru evanghelişti. Culmea norocului în mijlocul dezastrului a fost faptul că statuile fuseseră toate coborâte de pe acoperiş, operaţiunea încheindu-se cu numai patru zile înainte de incendiu. Urmau să fie refreşisate şi readuse în catedrală, două câte două, şi expuse spre vizionare publicului. Este de notorietate faptul că Sfântul Toma, protectorul arhitecţilor, îl reprezintă chiar pe Viollet-le-Duc. De altfel, este singurul care nu priveşte în jos ci în sus, spre fleşa pe care o proiectase. După incendiu, preşedintele Macron, reales între timp, a propus să fie ridicată o fleşă nou-nouţă, după un proiect nou şi modern, dar a câştigat formula reconstruirii a ceea ce incendiul distrusese.

Fără îndoială, a fost cea mai mare operaţiune de restaurare din istoria civilizaţiei omeneşti. Au lucrat peste două mii de specialişti, de fapt super-specialişti, de la selectarea lemnului, în pădure, la munca sub microscop sau agăţat deasupra Parisului. Alţi 340.000 de oameni sau entităţi juridice, din 150 de ţări, au devenit donatori de fonduri. Au mai rămas vreo 150 de milioane de euro, ce vor fi folosiţi tot pentru catedrală. De altfel, lucrările de restaurare continuă, pe un front redus, desigur, dar fără rabat la calitate. Pe lângă lucrările ample de restaurare au fost efectuate şi cercetări de cercetare arheologică, cu rezultate foarte interesante, şi de consolidare a imensului edificiu ridicat în urmă cu 800-900 de ani.

Refacerea unor monumente istorice ale civilizaţiei omeneşti, precum cele două statui colosale ale lui Buddha din Bamyan, în Afghanistan, distruse de talibani în prima lor guvernare, ar găsi rezonanţă printre donatorii din întreaga lume, dar nu asta este problema acolo. Redeschiderea catedralei a fost un spectacol smerit cu participare excepţională, un moment de recunoştinţă. Au fost acolo şefi de stat dar mai ales pompieri, specialişti în restaurare şi donatori, exact cei implicaţi în salvarea lăcaşului dedicat Maicii Domnului. Ora pro nobis!