PLASAMENTE ALTERNATIVE Coifule, să ne ierţi!

De parcă nu eram suficient de cătrănit, îmi intră pe ecran, fără să-l fi căutat, un articol de acum doi ani în care britanicii ajung la concluzia că peste o mie de obiecte din muzee, conţinând aur şi pietre preţioase, lipsesc încă la apel. Adică nu au fost dibuite nici până acum. De fapt, situaţia este mult mai gravă, articolul se referă doar la britanici şi la obiectele destul de mici ca să dispară pur şi simplu. Deşi practică arta vânzării şi expunerii de artă de sute bune de ani, au evidenţe şi sisteme de securitate foarte bune, totuşi le dispar obiectele din muzee sau din depozitele lor. Îmi amintesc că citisem de cazul unui cercetător renumit şi apreciat care vânduse ani buni din monedele pe care le studia.

Speţele de infracţiuni împotriva patrimoniului sunt foarte diverse şi încă mai este loc pentru inovaţii. La început au fost jafurile, intrau cruciaţii în Constantinopole, omorau, furau şi distrugeau. Aurul a avut prioritate, mai ales dacă era bătut cu pietre, preţioase. Importanţa culturală sau religioasă era puţin apreciată, metalul era rezistent, uşor de cărat, sângele se spăla uşor de pe el. Din antichitate au rămas doar metalele şi pietrele, înnobilate de istorie şi estetică. Când devin obiecte de colecţie, metalul şi piatra nu se vând la gram, ci după formule speciale, cu ingrediente aparte, cum ar fi istoria, cultura, estetica. Numai idioţii şi sălbaticii mai fură obiectele preţioase din aur pentru a le topi, pentru a le transforma în metal brut, care are un preţ mult mai mic decât al obiectului în sine.

În 2019, omenirea a rămas mască aflând că un vas de toaletă, în totalitate de aur, a fost furat dintr-un castel englezesc, Blenheim, site UNESCO. Este leagănul istoric al familiei Churchill, aici născându-se faimosul Winston, cel care ne-a vândut sovieticilor pe baza unui şerveţel, şi ăla de hârtie. Nu era orice vas de veceu, era o piesă din aur de 18 carate, integral, nu suflat şi nici gol, că 107 kile de aur au fost necesare. Creaţia avea şi un nume, "America", şi a fost realizată de artistul italian Cattelan, Maurizio Cattelan, în 2016, pentru muzeul Solomon R. Guggenheim din New York. Modelul de toaletă este cel foarte artistic creat prin anii "30 de firma Kohler. Cu cinci ani mai devreme, Cattelan avusese o expoziţie tot acolo, o retrospectivă numită "All", după care a zis că se retrage de pe piaţă. În 2016 a revenit cu "America", un veceu de aur de 107 kile, montat într-o toaletă a muzeului şi care putea fi folosit în acest scop. 100 de mii de oameni, deci mai mult decât 77 de mii, în 7 luni, au stat la coadă pentru a-l folosi, dar nu mai mult de trei minute. Oricum, mai toţi voiau, de fapt, să îşi facă o fotografie cu el, în intimitate.

În 2019, Cattelan face o expoziţie personală la numitul castelaş churchilian din Anglia, prima după vreo două decenii. După vreo două zile de la deschidere, o inundaţie dă de ştire că veceul de aur a fost furat din rest-roomul de peste drum de camera unde s-a născut Churchill. Hoţii îl smulseseră din perete, fără vreo explozie, ci cu preţul unei inundaţii. Preţul aurului - cele 107 kilograme - era evaluat la vreo 5 milioane de lire sterline. Patru bărbaţi au fost trimişi în judecată pentru jaf, iar procesul ar trebui să aibă loc în februarie care vine. Nu se uită a se pomeni de inundaţia provocată de doreii furăcioşi dar nimeni nu vorbeşte de soarta obiectului de artă furat. Se pare că a fost distrus, pentru recoltarea aurului din el. Situaţia este clară şi diferită de alte furturi recente. Lucrarea lui Cattelan este o creaţie contemporană, dar care nu mizează pe calitatea creaţiei, pe valoarea produsă de geniul uman. Apelul se duce tot spre o zonă specifică societăţii, unde găsim şi aprecierea acestui metal, aurul, cum alte vieţuitoare nu o fac. Altfel spus, "America" este valoroasă pentru că e din aur. Hoţii asta au avut în gând, peste o sută de kile de aur, nu opera, fie ea şi genială, a lui Cattelan.

O mică paranteză, în marja reinaugurării fostului preşedinte portocaliu american, acum mult mai galben, ne aminteşte de faptul că, în 2017, când Casa Albă ar fi cerut cu împrumut, nu Panama şi nici Groelanda, pentru birourile lui Trump, ci o pictură de Van Gogh, Muzeul Guggenheim a refuzat şi a oferit în schimb veceul de aur al lui Cattelan. Cunoscută pentru rafinatul simţ al umorului, administraţia Trump, prima, n-a dat niciun răspuns. De altfel, se spune că opera sanitară a lui Cattelan s-ar referi la opulenţa lui Trump, ea fiind expusă prima dată într-o expoziţie ce a ţinut din septembrie 2016, în pragul alegerilor ce aveau să fie câştigate de Trump, şi până în aceeaşi lună a anului următor, când deja se dezumflase "gogoaşa" primului său mandat.

Şi, da, Maurizio Cattelan este autorul operei de artă "Comedian". Şi încă o dată da, este vorba de banana lipită cu bandă adezivă pe perete, venită pe lume la două-luni după ce hoţii fugiseră cu veceul din aur masiv de 18 carate.

Poţi cumpăra oricând 770 de grame de aur chiar şi aşa, de mare puritate. La preţul actual de 62.42 dolari pe gram de aur 18k, un obiect de aur cu această greutate ar costa 48 de mii de dolari şi vreo 3 trumpcenţi. Desigur, nu furi un obiect foarte vechi de 770 de grame de aur pentru acest preţ, ci doar pentru cel greu de stabilit, rezultat din jocul minunat al principiilor de civilizaţie care înnobilează chiar şi metalele deja preţioase. În vremurile când lumea era normală la cap, nu se mai furau piese celebre pentru că nu le puteai vinde. Cei care le-ar fi cumpărat ar fi trebuit să le ţină ascunse, să nu se poată lăuda cu ele. Or, asta nu mai este viaţă.

Logica de mai sus a funcţionat în 2012, când nişte şmecheri români au intrat pe uşa muzeului Kunsthal din Rotterdam şi au plecat având cu ei şapte picturi cu semnături celebre: Picasso, Matisse, Paul Gauguin, Lucian Freud, două de Monet şi una de Den Haan. Aşa s-au gândit ei, că cică pictura e scumpă, dar nu au cui să vândă lucrările furate, nimeni nu îi bagă în seamă, fug de ei şi ei fug în România, unde picturile valoroase sunt puse pe foc. Lucrările de artă erau evaluate la vreo 18 milioane de dolari, dar, fiind opere unice, apreciate de omenirea deşteaptă şi cultivată, valoarea lor este greu de estimat. Când este vorba de obiecte istorice din ADN-ul unui popor european, valoarea este inestimabilă.

În ultimul timp, însă, când oamenii puternici fac ce vor ei în lumea asta, când sunt puse sub semnul întrebării legile internaţionale şi bunul-simţ al societăţii umane, s-au înmulţit şi jafurile împotriva unor temple ale culturii şi memoriei frumoase a omenirii. Respectul pentru opera de artă din muzeu a fost grav afectat şi de protestele tembeloide ale unor frustraţi ce nu mai pot de bine, care îşi varsă obsesiile puturoase pe obiecte celebre de artă. Dacă inutilii ăştia aruncă în măreţele creaţii cu supe-cremă şi alte găluşti, de ce nu ar vrea interlopii din tot felul de regimuri nedemocratice şi anti-occidentale să le aducă la ei în taigale, să le iubească doar ei, nu şi Occidentul decadent dar bogat. Reactivarea acestei opţiuni a înmulţit jafurile, în ultimul timp, şi majoritatea executate în modalităţi fără replică. Furtul care ne-a lăsat săraci şi proşti, chiar de ziua astralei Uniri a lui Cuza, a fost făcut în maniera în care "artificierii" noştri îşi deschid bancomatele când vin acasă de sărbători. Olandezii privilegiază şi ei pista inspiraţiei româneşti de moment, ca în 2012, cu picturile de 18 milioane de euro. Coiful era şi pe afiş, părea mai mare de 770 de grame, iar brăţările sunt celebre, mai ales în România. La noi s-a vorbit despre eroismul recuperării lor, li s-a creat o aureolă de legendă, de nepreţuit. De fapt, brăţările dacice, cum sunt numite respectivele obiecte, au fost cumpărate de la diferiţi deţinători din străinătate, au un preţ concret acolo. L-am văzut pe "vizitatorul" cu fes pe creştet şi ditamai geanta pe umăr, lăsându-se furat, scuzaţi termenul, de măreţia civilizaţiei antice de pe la noi. În muzeele serioase nu intri nici măcar cu un rucsăcel pe umăr, dar altminteri cu un gentoi în care puteai să bagi jumătate din exponatele româneşti expuse la Assen.

De la muzeul olandez în câmp liber, unde au venit, în şapte luni, mai puţini vizitatori decât au folosit veceul de aur de la Guggenheim, se intră direct pe autostrada spre Hamburg, celebrul port unde intră orice şi iese la fel. Aş vrea să cred că anchetatorii lucrează deştept şi eficient, fără să ştim noi, dar mă tem că nu este aşa.

Pe internet şi televiziuni abundă luările de poziţie şi analizele geniale despre catastrofa naţională produsă la muzeul din Ţările de Jos. Orice ştire, orice veste pică sinistru şi greu. E greu de suportat.