În prezenţa premierului Ludovic Orban, liderii administraţiei locale din Arad au prezentat, sâmbătă, proiectul modernizării căii ferate Arad-Timişoara-Caransebeş, chiar în Gara Arad, conform G4media.
Modernizarea căii ferate pe ruta Arad-Timişoara-Caransebeş, lucrări ce au fost împărţite în patru loturi, va costa aproximativ opt miliarde de lei, iar la final durata de deplasare cu trenul se va înjumătăţi, urmând ca viteza maximă de circulaţie să fie de 160 kilometri pe oră.
Reprezentanţi ai CFR au arătat că modernizarea presupune inclusiv dublarea liniei, care în mare parte din traseu este simplă.
Viteza comercială va creşte la o medie de 125 km/h, faţă de 59 km/h în prezent, şi va putea fi atinsă o viteză maximă, pe noua cale ferată, de 160 km/h.
Conform prezentărilor făcute de autorităţi, durata de parcurgere a distanţei dintre Arad şi Timişoara va scădea la 28 de minute, faţă de peste 60 de minute în prezent, iar între Arad şi Caransebeş va ajunge la 77 de minute, faţă de 153 de minute în prezent.
Proiectul este împărţit în patru loturi, pe cele două dintre Arad şi Timişoara lucrările urmând să coste aproape 4 miliarde de lei. La o sumă similară se va ridica costul modernizării pe celelalte două loturi până la Caransebeş.
Traseul căii ferate va fi uşor modificat, între Arad şi Timişoara, pentru a se elimina curbele strânse şi a permite astfel viteze de deplasare mai mari. Din această cauză, noua linie ferată dintre cele două oraşe va fi mai lungă cu aproape opt kilometri. Calea ferată nu va mai traversa municipiul Arad, urmând să ocolească prin localitatea Vladimirescu, în zona căreia va fi construit un nou pod peste Mureş şi se va face racordul la vechiul traseu.
Autorităţile estimează că lucrările vor fi finalizate peste trei ani, relatează Agerpres.