Moody's: "Rusia a intrat în incapacitate de plată"

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 iunie 2022

Moody's: "Rusia a intrat în incapacitate de plată"

Agenţia de evaluare financiară Moody's consideră că Rusia a intrat luni seara în incapacitate de plată cu privire la datoria sa externă, pentru prima dată în ultimul secol, transmite AFP.

Ultima dată când Rusia nu şi-a rambursat datoria externă a fost în 1918, după Revoluţia Bolşevică, atunci când Vladimir Lenin a refuzat să recunoască datoriile regimului ţarist faţă de creditorii internaţionali. Rusia s-a confruntat cu o incapacitate de plată şi în 1998, însă atunci default-ul a afectat doar datoria internă.

"În data de 27 iunie, deţinătorii de obligaţiuni suverane ruseşti nu au primit plata cuponului pentru două emisiuni de eurobonduri în valoare de 100 de milioane de dolari, la expirarea perioadei de graţie de 30 de zile, ceea ce, potrivit definiţiei noastre, constituie un caz de default", a explicat agenţia de evaluare financiară într-un comunicat publicat în noaptea de luni spre marţi, notează Agerpres.

Aprecierea Moody's nu înseamnă şi un statut juridic de incapacitate de plată pentru Rusia, deoarece agenţiile de evaluare financiară nu mai au dreptul să acorde ratinguri Rusiei după sancţiunile internaţionale impuse regimului de la Moscova din cauza invadării Ucrainei. Este la latitudinea unui comitet al creditorilor, Credit Derivatives Determinations Committee (CDDC), să evalueze dacă Rusia este sau nu în incapacitare de plată. CDDC nu s-a exprimat până acum cu privire la acest subiect.

Ministerul rus al Finanţelor susţine că plăţile, în valută, către creditorii externi au fost efectuate în data de 20 mai. Însă luni a recunoscut că banii nu au ajuns încă la creditori, deoarece băncile intermediare au blocat plăţile, ca urmare a sancţiunilor occidentale.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia a efectuat plăţile aferente obligaţiunilor scadente în mai, dar faptul că plata a fost blocată de Euroclear din cauza sancţiunilor occidentale impuse Moscovei "nu este problema Rusiei".

Kremlinul a susţinut în repetate rânduri că nu există motive pentru ca Rusia să intre în incapacitate de plată, dând vina pe sancţiunile internaţionale pentru incapacitatea sa de a rambursa sumele datorate deţinătorilor de obligaţiuni ruseşti.

Chiar dacă un default ar fi în mare parte unul simbolic, având în vedere că acum Rusia nu se poate împrumuta de pe pieţele internaţionale - şi nici nu are nevoie să se împrumute date fiind veniturile mari generate de exporturile de petrol şi gaze - stigmatul asociat cu incapacitatea de plată a datoriei externe ar urma să majoreze costurile cu împrumuturile în viitor.

Cotaţia futures a gazelor cu livrare în luna iulie era de 130 de euro pentru un Megawatt-oră ieri, în deschiderea sesiunii de la Bursa din Amsterdam. Cotaţia a scăzut la 125 de euro pe parcursul sesiunii, iar la ora 16.33 atingea 129,64 euro.

Kremlinul a anunţat ieri că gigantul rus Gazprom ar putea să schimbe condiţiile contractelor sale de livrare dacă statele occidentale implementează un plafon de preţ pentru gazul rusesc, potrivit Reuters.

Liderii grupului celor şapte state puternic industralizate (G7) au fost de acord să analizeze introducerea unui plafon de preţ pentru gazul şi petrolul rusesc, ca să limitezez fluxul de bani spre Rusia.

------------------

Preţul futures al barilului de petrol Brent cu livrare în luna august a crescut cu 1,2% la ICE Futures Europe, în a doua parte a zilei de ieri, atingând 116,46 dolari. La Nymex SUA, preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în august a urcat cu 1%, la 110,61 dolari barilul la ora locală 09.33.

------------------

Cotaţia futures a aurului cu livrare în august a coborât cu 0,02%, la 1.824,50 dolari uncia la Comex New York, ieri la ora locală 09.31, cea spot a urcat cu 0,03%, la 1.823,45 dolari/uncie.

------------------

Preţul grâului cu livrare în luna septembrie a crescut cu 2,5% ieri, la Bursa din Chicago (CBOT), la ora locală 09.31, ajungând la 9,40 dolari/buşel. Cotaţia porumbului cu livrare în decembrie era în avans cu 1,5%, la 6,63 dolari/buşel.

------------------

Producătorul francez de anvelope Michelin a anunţat ieri că, "până la finele acestui an" va ceda operaţiunile din Rusia către echipas de conducere locală, care va opera ca o nouă entitate independentă de Michelin, informează AFP.

Uzina pe care Michelin a inaugurat-o în 2004 la Davydovo, în apropiere de Moscova, are în prezent 750 de angajaţi şi produce până la două milioane de anvelope pe an, în principal pentru piaţa rusească, dar şi pentru unele ţări din nordul Europei, conform Agerpres. Anul trecut, vânzările din Rusia au reprezentat 2% din vânzările Michelin şi 1% din producţia globală de anvelope pentru autoturisme.

În data de 15 martie anul curent, Michelin a anunţat că îşi suspendă activităţile industriale în Rusia, precum şi exporturile în această ţară, ca reacţie la decizia Moscovei de a invada Ucraina.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. A intrat o sulla! Nu mai vrea să plătească către imperialiști. Și eu aș face la fel dacă as fi in locul Risiei.

    Să plătești astăzi sume către chibutul financiar evreiesc mondial înseamnă să finanțezi terorismul. 

    1. mai bine tii banii ptr propriu-ti terorism, sa omori oameni prin mall-uri.

      Corect!

      Statele falimentare, teroriste, tiparesc bani, hirtii fara valoare, cu care, inca, mai acapareaza bogatiile altor state! 

      bondurile au fost in dolari iar Rusia trebuiau sa plateasca in dolari sau lire sau franci.

      ei au platit in ruble. 

      cand ai luat bani ai citit prospectul si l-ai semnat. 

      acum la rambursare nu mai vrei decat cum vrei tu.

      pai uite ca nu se poate si suporti consecinte. 

    Ce prostie. Incapacitate de plata pentru ca bancile ii blocheaza viramentele si fondurile. Orice tara intra in "incapacitate" de plata in stilul asta.

    Nu se doreste decat decuplarea completa economic. 

    1. Ce propaganda infecta . Rusia are bani blocati de cei pe care doar i-au printat . In curand se va vedea ca imparatul "e gol" ....SUA , EU ....in general , cu putine exceptii , sunt demult in faliment clar si fara echivoc. Mai au doar tiparnita .....asa ca ce incapacitate de plata ?

      Povesti de adormit copii... 

      Corect!

      Repet raspunsul de la opinia nr.1

      Va doresc sanatate la amindoi! 

      SUA e principalul pilon al abuzului mondial pe planetă și principalul vector de tipărire de bani falsi cu nemiluita care a provocat inflația actuală.

      Tre sa fii chior să nu vezi de unde provine sursa răului.  

    Zbang! Nasoala veste!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb