Moscova restrânge festivităţile de sărbători, ţinând cont de starea de spirit a populaţiei în urma războiului cu Ucraina

G.D.
Internaţional / 18 noiembrie 2022

Moscova restrânge festivităţile de sărbători, ţinând cont de starea de spirit a populaţiei în urma războiului cu Ucraina

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a decis astăzi, în urma consultării populaţiei şi ţinând cont de starea de spirit a acesteia în contextul războiului din Ucraina, anularea marilor concerte în aer liber şi a focurilor de artificii în timpul sărbătorilor de Anul Nou, relatează agenţia EFE, conform Agerpres.

Sobianin a subliniat că aşa au hotărât moscoviţii în cadrul consultării la care au participat aproape 300.000 de persoane, opinia majoritară observată astfel fiind să fie celebrate sărbătorile, dar să se restrângă festivităţile.

Un procent de ''29% s-au pronunţat pentru formatul tradiţional al sărbătorilor, în timp ce 52% au propus renunţarea la actele publice masive'', a precizat edilul capitalei ruse. Cu toate acestea, a adăugat el, în timpul sărbătorilor de iarnă nu vor lipsi tradiţionalele luminiţe şi decoraţiuni.

Când a convocat consultarea pe pagina web a primăriei, Serghei Sobianin a pledat de la început pentru menţinerea festivităţilor obişnuite de Crăciun şi Anul Nou, argumentând că nimic nu este mai rău decât starea în care ''oamenii cad în depresie şi îşi uită tradiţiile'', iar acest lucru este exact ''ceea ce caută inamicul''.

Primarul Moscovei a amintit că nici măcar în anul 1942, după invazia germană, Rusia nu a anulat festivităţile de sărbători, care s-au desfăşurat atunci în tranşee, adăposturi antiaeriene, fabrici, teatre sau parcuri.

Veniturile obţinute la evenimentele care totuşi vor avea loc la Moscova de sărbători vor fi dedicate soldaţilor şi angajaţilor din industria militară, a mai anunţat Sobianin. ''În multe parcuri şi la festivaluri se va colecta ajutor umanitar. Şi copiii vor putea folosi curierul lui Ded Moroz (Moş Crăciun rus) pentru a le trimite cărţi poştale de felicitare soldaţilor şi rezidenţilor noilor regiuni'' ucrainene anexate de Rusia, adaugă edilul capitalei ruse.

Al doilea oraş al Rusiei, Sankt Petersburg, a renunţat deja la organizarea festivităţilor şi la luminiţele stradale pentru aceste sărbători. Regiunea Krasnodar, din sud, a anulat de asemenea festivităţile şi focurile de artificii, în timp ce oraşul Magadan din extremul orient rus a suspendat tradiţionalul festival de sculpturi în gheaţă.

Un sondaj asemănător celui al primarului Moscovei a fost efectuat pe Telegram la începutul lunii noiembrie de preşedintele Dumei de Stat a Rusiei (Camera Deputaţilor), Viaceslav Volodin.

Conform rezultatului anunţat de acesta, 24% dintre participanţi s-au pronunţat pentru anularea completă a festivităţilor, 10% pentru desfăşurarea lor la fel ca în toţi anii şi 65% pentru limitarea festivităţilor de sărbători doar la concertele pentru copii.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. M-as bucra ca Putin sa aiba parte de sarbatori de artificii HIMARS ca dar din partea UCRAINENILOR.

    Ii e frica lui Putin de mase mari de oameni care se revolta si nu pot fi controlati. Asa ca in democratie, mai bine stati in case.

    Sa vina trolii anti covid sa faca scandal ca sunt tinuti rusii in casa si nu-i lasa la festivitati. 

    Asa cum am spus si Craciunil Trecut!!!

    Atunci cand "spiritul sarbatorilor" se stinge / dispare; sau randamentele financiare se prabusesc in jurul perioadei respective; NU ESTE SEMNAL BUN PENTRU ANII URMATORI!!! 

    SE DECLANSEAZA IN CASCADA DEFAULTE FINANCIARE SI MENTALE fata de comortamentele economic perpetuate in trecut. 

    s c cret 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb