MUGUR ISĂRESCU, GUVERNATORUL BNR: "Deficitul bugetar va depăşi 3%, dar nu va ajunge la 6,1%"

G.M.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 noiembrie 2019

Mugur Isărescu

Mugur Isărescu

Guvernatorul Băncii Naţionale a României(BNR), Mugur Isărescu, nu crede că previziunile pesimiste privind deficitul bugetar publicate de Comisia Europeană vor fi acoperite de realitate. Şeful băncii centrale nu consideră că vom ajunge la un deficit bugetar de 6,1% în 2021, dar se va depăşi în 2019 şi 2020 ţinta de 3%.

"Deficitul calculat de Comisia Europeană este rezultatul unor calcule şi rulării unor scenarii. 3% deficit este deja foarte mult! Dacă bugetul rotunjit e de 30% din PIB-ul ţării, păi acei 3% reprezintă foarte mult", a precizat guvernatorul Mugur Isărescu.

În legătură cu previziunile Comisiei Europene, s-a pronunţat şi premierul Ludovic Orban, care a spus: "Sunt nişte prognoze cu care nu suntem de acord, pentru că oficialii europeni nu sunt la guvernare în ţara noastră. Prog-nozele respective nu reflectă situaţia reală. Abia după finalizarea proiectului bugetului de stat pentru anul 2020, putem să spunem care va fi ţinta de deficit bugetar pentru finalul anului viitor. Ce vă pot spune este că deficitul din bugetul pe anul viitor va fi mai mic decât cel pe care îl vom înregistra în decembrie 2019".

Direcţia Generală Afaceri Economice şi Financiare a Comisiei Europene susţine că deficitul bugetar al ţării noastre în anul 2021 va creşte la 6,1% din PIB, în timp ce în zona euro va ajunge la 1,0%.

Referitor la acest procent, Mugur Isărescu a mai spus: "Un asemenea deficit bugetar nici nu poate fi luat în dis-cuţie. Este mai mult decât un pericol; este ca şi cum nu am face nimic în perioada următoare pentru a-l tempera. Eu nu cred că putem să discutăm serios despre un astfel de deficit, pentru că un asemenea nivel nu se iartă de pieţele de pe care ne împrumutăm. Suntem îngrijoraţi de previziunile Comisiei Europene, dar nu suntem speriaţi, pentru că eu cred că Guvernul va face corecţiile necesare".

O dezbatere cu privire la măsurile necesare a avut loc, la finalul săptămâ-nii trecute, între guvernatorul Mugur Isărescu, premierul Ludovic Orban şi ministrul finanţelor publice Florin Cîţu. La finalul întâlnirii, Ludovic Orban a declarat: Am făcut o analiză a situaţiei economice, o analiză cu privire la deficitul comercial, la deficitul bugetar, o analiză privitoare la inflaţie şi evoluţiile în domeniul inflaţiei cu toa-te consecinţele legate de dobânzi şi de creditare. Am mai discutat despre menţinerea în limite cât mai rezonabile a deficitului bugetar. Interesul comun este acela de a corela politicile guvernamentale cu politicile BNR pentru a asigura echilibrele macroeconomice şi pentru a crea un fundament solid pentru dezvoltarea economică. Vom colabora în domeniul politicilor fiscale, în domeniul politicilor bugetare, în domeniul politicii de investiţii publice.

Una dintre primele măsuri va fi îmbunătăţirea colectării veniturilor bugetare, pentru că, aşa cum a declarat şeful guvernului, este inadmisibil să avem colectare de 27% din PIB. Colectarea redusă se reflectă, conform premierului, în gradul crescut al evaziunii fiscale pe TVA.

O altă măsură va fi reducerea cheltuielilor publice, inclusiv a celor de personal, chiar restructurări reale ale aparatului administrativ. Ludovic Orban a spus: "Evident, nu vorbim des-pre afectarea drepturilor salariale în sectorul bugetar, dar vom urmări eficientizarea activităţii în administraţia publică şi simplificarea instituţională, pentru a menţine în sistemul public oamenii competenţi, care îşi fac treaba, care prestează ser-vicii de calitate către cetăţeni".

Conform şefului Guvernului, deficitul bugetar pe primele zece luni ale anului curent este de 2,8%, cu 1,2% mai mare decât cel înregistrat pe primele zece luni ale lui 2018.

"Asta ne arată foarte clar că există riscul ca deficitul bugetar la finalul lui 2019 să se apropie de 4%, ceea ce ar fi un lucru extrem de grav", a precizat Ludovic Orban.

Conform previziunilor publicate de Comisia Europeană, anul viitor, ţara noastră va în-registra o inflaţie de 3,5%, în timp ce rata şomajului va creşte la 4,2%. Oficialii europeni susţin că deficitul bugetar al României în decembrie 2020 va fi de 4,4% din PIB, iar datoria publică brută va creşte la 37,2% din PIB. Previziunile pentru 2021 sunt mai sumbre: deficitul bugetar va creşte la 6,1% din PIB, iar datoria publică brută va creşte la 40,6% din PIB.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb