Toamna se numără târgurile tematice în marile oraşe ale ţării spre bucuria celor care doresc să socializeze şi să ia contact cu anumite tradiţii. Târgul de (b)oierit, care adună meşteri, artizani şi producători din întreaga ţară, se va desfăşura sâmbătă şi duminică, între orele 10,00 şi 18,00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Conform instituţiei: "Intrarea este liberă, iar oaia noastră a adunat meşteri, artizani şi producători din toate colţurile ţării. Veţi putea târgui pe îndelete, direct de la producători de primă mână, preparate tradiţionale, mezeluri şi brânzeturi din zone vestite pentru calitatea produselor rezultate de la creşterea oilor precum Sibiu sau Braşov. Vă veţi îndulci cu fructe, prăjituri şi miere, iar dacă sunteţi în căutarea unui cadou, obiectele din lemn şi lână, dar şi păpuşile şi oile tricotate sigur vă vor încânta!". Sâmbătă, între orele 11,00 şi 13,00, vor fi organizate "prezentări şi discuţii în jurul unor proiecte" ale partenerilor MNŢR. "Vom vorbi cu aceştia despre locul oii în ecoturismul din colinele Transilvaniei, schemele de calitate sau legătura dintre brânza de oriunde şi clopul de Sibiu, dar şi despre cum putem clădi împreună România cu bun gust", precizează sursa citată. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului cultural "PĂSTORIT 2.1. OAIA HAI-HUI", derulat în februarie - noiembrie 2023, cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional.
Muzeul Ţăranului găzduieşte un târg de (b)oierit
O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 4 octombrie 2023