NATO face apel la unitate europeană

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 16 februarie 2004

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice (NATO), Jaap de Hoop Scheffer, a adresat, la finele săptămînii trecute, un apel la unitate guvernelor din Europa. Acesta cere oficialilor europeni "să vorbească pe o singură voce" atunci cînd trebuie să acţioneze în probleme de apărare, întrucît, diferenţele de opinie apărute anterior declanşării răz-boiului din Irak (martie 2003) continuă să se făcă simţite.

Jaap de Hoop Scheffer, care a preluat funcţia amintită la începutul acestui an, de la lordul George Robertson, salută eforturile europenilor în privinţa creării unei forţe comune de apărare în regiune, însă a avertizat că acţiunile acesteia trebuie să fie complementare celor derulate de NATO. "Avem nevoie de un pilon european puternic", mai spune Scheffer. Amintim că Germania şi Franţa s-au opus, anul trecut, declan-şării războiului împotriva Irakului. Atunci au apărut temerile legate de viitorul Alianţei Nord--Atlantice. La ora actuală, SUA şi Marea Britanie sînt su-puse presiunilor justificării războiului pe care l-au condus, mai ales că în Irak nu au fost găsite arme de distrugere în masă.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb