Nava turcă Oruç Reis se întoarce în port după operaţiuni de explorare în căutare de gaze naturale în estul Mării Mediterane

J.P.
Internaţional / 30 noiembrie 2020

Nava turcă Oruç Reis se întoarce în port după operaţiuni de explorare în căutare de gaze naturale în estul Mării Mediterane

Nava turcă de explorare seismică Oruç Reis s-a întors în port luni, după ce a efectuat operaţiuni în vederea căutării de zăcăminte de hidrocarburi într-o zonă contestată în estul Mării Mediterane, relatează Reuters, conform news.ro.

Întoarcerea navei la ţărm are loc cu două săptămâni înaintea unui summit al Uniunii Europene (UE), la 11-12 decembrie, în cadrul căruia Cei 27 urmează să examineze impunerea unor sancţiuni Turciei.

Grecia şi Ciprul, care revendică la rândul apele respective, consideră explorările turce ilegale.

Ankara subliniază însă că Atena nu are dreptul să se opună acestor explorări, la 15 kilometri de costa Turciei şi la 425 de kilometri de coasta Greciei.

Mai multe state UE, în frunte cu Franţa, vor să impună sancţiuni Ankarei, din cauza acestor explorări, însă nu le-au detaliat încă.

Potrivit unor surse europene, europenii vor să impună sancţiuni sectorului turc al extracţiei hidrocarburilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb