NBI: Piaţa rezidenţială din Bucureşti, într-o nouă etapă de maturizare

M.P.
Miscellanea / 30 aprilie

NBI: Piaţa rezidenţială din Bucureşti, într-o nouă etapă de maturizare

Cererea tot mai mare a apartamentelor cu suprafeţe generoase, creşterea încrederii în proiectele aflate în dezvoltare, apetitul crescut pentru ansambluri cu certificări verzi sau interesul sporit de achiziţie pentru proiectele finalizate în scop investiţional sunt tendinţele trimestrului întâi al pieţei rezidenţiale din Bucureşti, potrivit raportului realizat de North Bucharest Investments (NBI), transmis într-un comunicat redacţiei.

Raportul relevă o serie de factori favorabili pieţei de real estate în 2025, printre care: creşterea salariilor cu 7,2% (faţă de Q1 2024), dobânzi fixe sub 6% pentru credite ipotecare noi, cererea accelerată din partea românilor relocaţi şi a celor care lucrează remote, preferinţa pentru apartamente cu suprafeţe mai mari sau proiecte verzi.

Echipa NBI a identificat o serie de tendinţe-cheie ce caracterizează primul trimestru al acestui an, precum focusul pe proiecte aflate în faza de construcţie, datorat posibilităţii de personalizare şi preţurilor mai atractive, interesul pentru proiecte finalizate, cu scopul închirierii pe termen lung sau în regim hotelier, preferinţele pentru apartamente de mari dimensiuni - 3, 4 camere - sau chiar penthouse-uri. De asemenea, primul trimestru al acestui an mai evidenţiază faptul că investitorii internaţionali consideră România ca fiind în continuare o piaţă subevaluată, mizând pe randamente atractive de 6-7%.

"Rezultatele din prima parte a anului demonstrează că piaţa rezidenţială locală îşi continuă procesul de maturizare, atingând acum o etapă mult mai aşezată şi stabilă. În acelaşi timp, într-o piaţă globală în permanentă schimbare şi transformare, dezvoltatorii păstrează ritmul accelerat de adaptare la noile cerinţe ale clienţilor. Aceştia nu doar că sunt mai bine informaţi, dar sunt şi mult mai preocupaţi de eficienţa energetică, spaţii verzi şi de ideea de comunitate, toate acestea contribuind major la maturizarea pieţei. Ca urmare, şi ponderea investitorilor în real estate este direct proporţională cu etapa actuală a pieţei", a declarat Vlad Musteaţă - CEO - NBI.

Piaţa rezidenţială din Bucureşti se află într-o evoluţie constantă, atât din punct de vedere al calităţii proiectelor, al facilităţilor şi beneficiilor tot mai complexe, al noilor tehnologii, al spaţiilor verzi dedicate, al locuirii eficiente etc, singurul minus pe care îl înregistrează, totuşi, fiind stocul din ce în ce mai diminuat. În concluzie, timpul alocat deciziei de achiziţie s-a scurtat semnificativ în această perioadă, iar încrederea în proiecte aflate în faza de construcţie a crescut considerabil, potrivit comunicatului. Segmentul premium zona de Nord - Floreasca, Aviaţiei, Pipera, Domenii - rămâne şi în continuare cel mai atractiv, atât pentru end-useri, cât şi pentru investitori.

Una dintre tendinţele centrale ale raportului arată că piaţa din România este din ce în ce mai pregătită pentru investiţiile în real estate, lucru confirmat şi de performanţele NBI în primul trimestru al acestui an.

Astfel, North Bucharest Investments, lider în consultanţă de real estate premium, a intermediat în Q1 2025 un număr de 291 de tranzacţii, însumând o valoare totală de 38,2 milioane euro. Comparativ cu anul trecut, aceste date reprezintă o creştere de 55,3% în volum şi 61,5% în valoare.

Perspectivele pentru a doua jumătate a anului 2025 sunt de creştere a preţului estimat între 3% şi 6% în zonele de Nord şi Nord-Est, o dezvoltare susţinută a proiectelor cu certificate verzi şi a ansamblurilor mixte, în paralel cu păstrarea unei cereri solide pe segmentul premium.

Segmentul rezidenţial premium continuă să performeze în zona de Nord a Capitalei, reflectând interesul clienţilor pentru confort, spaţiu generos şi un stil de viaţă urban exclusivist, cu acces imediat la multiple facilităţi şi zone verzi. Aceasta este una dintre tendinţele preconizate a caracteriza şi cea de-a doua jumătate a acestui an.

Datele generale ale pieţei arată că, la nivelul întregii pieţe de real estate din România, s-au realizat 161.842 de tranzacţii în Q1 2025, în creştere cu 4,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2024. Dacă în Bucureşti s-a înregistrat o uşoară scădere a volumului total de tranzacţii -5,4%, în judeţul Ilfov, vânzările de locuinţe au crescut cu 2,4%, fapt ce confirmă expansiunea rezidenţială metropolitan, se mai menţionează în comunicat.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3787
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3042
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8518
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.6339

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb