Preşedinţii constructorilor auto "Volkswagen" din Germania, "Scania" şi "Investor" din Suedia au programat o întâlnire pentru săptămâna aceasta, în vederea începerii unor negocieri "amiabile şi constructive" pe marginea unei eventuale fuziuni a producătorilor de camioane MAN şi "Scania", spun surse apropiate discuţiilor. "Volkswagen" este acţionar majoritar atât la MAN, cât şi la "Scania". "Investor" deţine 20% din "Scania".
Potrivit surselor mai sus amintite, citate de agenţiile de presă internaţionale, la reuniune vor asista Ferdinand Piech, preşedintele "Vollkswagen", Ekkehard Schulz, preşedintele MAN, şi Jacob Wallenberg, cel al "Investor".
Atât "Volkswagen" (proprietar al 34% din capitalul "Scania"), cât şi "Investor" au respins oferta ostilă a MAN pentru "Scania". Întâlnirea dintre responsabilii celor trei părţi implicate are loc după ce, în ultimele luni, tensiunile dintre partea germană şi cea suedeză s-au accentuat în urma ofertei de 10,3 miliarde de euro înaintate de MAN pentru preluarea controlului la "Scania". În urma acestei întâlniri nu se aşteaptă o modificare a ofertei grupului german de autovehicule industriale, care expiră la 31 ianuarie.
Reprezentanţii celor două companii pretind, însă, că întâlnirea ar putea da un impuls constituirii unei alianţe între cele două companii, care ar crea cel mai mare producător european de autovehicule industriale. Aceasta a fost opţiunea preferată de "Volkswagen", care intenţionează să adauge companiei rezultate din această alianţă divizia sa de autovehicule industriale. Integrarea va permite "Volkswagen" să depăşească "Volvo" şi "DaimlerChrysler" în topul producătorilor de camioane. Până de curând, MAN nu a ţinut cont de opoziţia "Volkswagen" şi "Investor" privind posibilitatea de a absorbi producătorul german de camioane şi a accesat un credit sindicalizat de 11 miliarde de euro din partea unui consorţiu de bănci, pentru finanţarea acestei oferte ostile. Este vorba despre "Citigroup", "Royal Bank of Scotland", "Bayern" LB, "West" LB şi "Handelsbanke Capital Markets".