Negocierile privind finanţarea Greciei, în pauză din cauza reuniunii FMI

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 13 aprilie 2016

Grecia şi creditorii săi au întrerupt ieri, fără să ajungă la un acord, negocierile cu privire la analiza pachetului de salvare a ţării, discuţiile urmând să continue săptămâna viitoare, după reuniunea anuală "de primăvară" a Fondului Monetar Internaţional (FMI), conform ministrului de finanţe de la Atena, Euclid Tsakalotos.

Reprezentanţii Comisiei Europene, ai FMI şi Băncii Centrale Europene (BCE) vor reveni la Atena luni, în vederea finalizării evaluării pachetului şi semnării unui acord până la data de 22 aprilie, când este programată să aibă loc o reuniune a miniştrilor de finanţe din zona euro, a precizat Euclid Tsakalotos.

Benoit Coeure, membru în conducerea BCE, a declarat ieri: "Suntem pe deplin de acord cu FMI cu privire la nevoia unui pachet de politici solide (n.r. din partea Greciei). Scopul acestor discuţii este să concluzionăm prima analiză a Memorandumului de Înţelegere şi să realizăm un nou program cu FMI".

Menţionăm că reuniunea de primăvară a FMI va începe vineri, 15 aprilie, şi se va încheia în 17 aprilie.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7792
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8884
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.7614

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb