Negriţoiu, ING: Semne de ameliorare a creditării atât în valută, cât şi în lei

Gabriela Căpăţînă
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 mai 2010

Negriţoiu, ING: Semne de ameliorare a creditării atât în valută, cât şi în lei

Cererea scăzută de credite pe segmentul de retail, din pricina incertitudinii şi a veniturilor în scădere, va face ca revenirea creditării să aibă loc, mai alert, în primă fază, pe segmentul companiilor, spune directorul general al ING Bank România, Mişu Negriţoiu. Domnia sa spune că, anul acesta, ING Bank se va concentra în mod special pe produse adresate populaţiei şi întreprinderilor mici şi mijlocii. În contextul economic actual, deşi nu se poate vorbi despre o relansare a activităţii de creditare, totuşi se văd şi semne de ameliorare a acesteia. Domnul Negriţoiu atrage atenţia că nu se poate vorbi despre relansarea creditării pentru populaţie decât în momentul în care se va înregistra o creştere a salariilor în termeni reali. Domnia sa se aşteaptă la o intensificare a activităţii de creditare cu 10% -15% la nivelul sistemului bancar abia anul viitor. Şeful "ING Bank" consideră că programul guvernamental "Prima Casă" a revigorat creditarea în valută, de asemenea şi intervenţiile Băncii Centrale în piaţă pentru evitarea deprecierii leului. În cadrul unui interviu, Mişu Negriţoiu ne-a prezentat opiniile sale legate de perspectivele anului acesta pentru bancă, precum şi implementarea directivelor europene în legislaţia noastră.

(Interviu cu Mişu Negriţoiu, directorul general al ING Bank România)

Reporter: Care este opinia dumneavoastră cu privire la relansarea creditării?

Mişu Negriţoiu: Deşi nu putem vorbi încă de o relansare a creditării, semne de ameliorare s-au observat atât în ceea ce priveşte creditarea în valută, cât şi creditarea în moneda locală. Am putea spune că activitatea de creditare în valută şi-a revenit pe fondul programului "Prima Casă" şi a protecţiei implicite împotriva deprecierii leului oferite de Banca Centrală.

Reporter: Este adevărat că unele bănci au început să acorde credite în sectorul corporate? Este acesta un sector care promite mai mult?

Mişu Negriţoiu: În ceea ce priveşte creditarea sectorului corpo-rate, scăderea ratelor de dobândă din piaţa interbancară a permis o reducere a costurilor de finanţare, în special pentru acest sector (care are o putere de negociere superioară populaţiei). Cum cererea de credite pe segmentul de retail este în continuare foarte redusă din pricina incertitudinii şi a veniturilor în scădere, revenirea creditării va avea loc, într-o primă fază, pe fondul unei dinamici mai alerte în cazul companiilor.

Reporter: De ce sunt băncile reticente în acordarea creditelor populaţiei şi companiilor? Care este situaţia cererii de credite în momentul actual?

Mişu Negriţoiu: Vom putea vorbi despre relansarea creditării pentru populaţie în momentul în care se va înregistra o creştere a salariilor în termeni reali. Acestă creştere ar putea avea loc anul viitor şi, drept urmare, aşteptăm pentru 2011 o intensificare a activităţii de creditare cu 10% -15% la nivelul sistemului bancar.

Reporter: Veţi mai constitui provizioane mari şi anul acesta?

Mişu Negriţoiu: Pentru acest an, ne-am propus creşterea veniturilor şi a creditării, cu menţinerea unei politici de risc prudenţiale, consolidarea reţelei şi creşterea cotei de piaţă. De asemenea, intenţionăm să depăşim pragul de un milion de clienţi persoane fizice şi să sprijinim companiile medii oferindu-le consultanţă în managementul financiar. În ceea ce priveşte provizioanele, anul trecut am constituit provizioane mari, mai ales în comparaţie cu nivelul provizioanelor în anii anteriori, care era aproape de zero. În 2009 a fost vârful de provizionare şi acest lucru s-a reflectat masiv în profit. Anul acesta, volumul acestora nu va fi semnificativ.

Reporter: Care este situaţia creditelor neperformante la "ING" Bank România? Cum credeţi că va evolua acest indicator în acest an pentru ING Bank, dar şi la nivelul sistemului bancar?

Mişu Negriţoiu: Cu siguranţă majorarea creditelor neperformate va continua anul acesta, dar într-un ritm mai lent comparativ cu 2009. În plus, aprecierea monedei naţionale şi continuarea reducerii costului de finanţare oferă premisele unei stabilizări a ratei creditelor neperformante. În 2009, am constituit provizioane în urma creşterii creditelor neperformante pe fondul crizei economice. Chiar dacă majorarea creditelor neperfomante va continua şi în 2010, ING Bank are capacitatea de a absorbi acest tip de împrumuturi, atât în segmentul de retail, cât şi în cel corporate.

Reporter: Veţi veni pe piaţă cu produse mai flexibile, având în vedere situaţia şomajului?

Mişu Negriţoiu: Ca bancă universală, adresându-se tuturor categoriilor de clienţi, ING Bank a lansat în permanenţă produse noi, adaptate nevoilor actuale ale clienţilor săi, uneori chiar anticipându-le. Filosofia noastră este nu să oferim cât mai multe produse, ci să avem câteva produse de bază, simple, inteligent concepute şi uşor de folosit, pe care să le îmbunătăţim permanent, pe măsură ce nevoile şi tehnologia evoluează. În 2010, ne vom concentra în mod special pe produse adresate populaţiei şi întreprinderilor mici şi mijlocii.

Reporter: Cum vedeţi evoluţia dobânzilor (credite şi depozite) în acest an?

Mişu Negriţoiu: Întrucât ne aşteptăm ca ratele de dobândă din piaţa interbancară să rămână la nivelul redus din acest an, pare probabil că ajustarea în sens descrescător a ratelor de dobândă pentru credite în lei să continue. Această ajustare este totuşi temperată de incertitudinile legate de procesul economic ce pot limita apetitul unor politici de creditare expansioniste. Dinamica ratelor de dobândă pentru creditele în valută este influenţată de aceleaşi incertitudini, însă, şi de prima de risc specifică României. Pe măsură ce procesul de consolidare fiscală va produce rezultate vizibile este posibil ca această primă de risc să se comprime susţinând reducerea ratelor de dobândă.

Reporter: Cum comentaţi evoluţia cursului de schimb? Vedeţi fluctuaţii mari ale cursului, anul acesta?

Mişu Negriţoiu: Încă de anul trecut, Banca Centrală a arătat determinare împotriva fluctuaţiilor puternice ale cursului de schimb şi declaraţii în acest sens au existat şi anul acesta. Prin urmare, este de aşteptat ca rata de schimb a monedei euro faţă de leu să evolueze într-o bandă destul de strânsă în acest an, probabil între 4 - 4,3 lei/euro.

Reporter: Credeţi că anul acesta va creşte numărul executărilor silite, faţă de anul trecut, având în vedere creşterea şomajului? Este adevărat că executorii bancari vin cu oferte promoţionale către debitori, pentru a putea recupera banii?

Mişu Negriţoiu: Executarea garanţiilor este un proces foarte dificil iar băncile se vor confrunta cu probleme şi anul acesta. În mod sigur vor continua să apară şi anul acesta situaţii de executare silită în rândul populaţiei şi insolvenţe în randul companiilor.

În sectorul corporate, multe societăţi româneşti încearcă să evite pe de o parte executarea colateralului, iar pe de cealaltă parte rambursarea sau plata creditelor de care nu mai au nevoie sau pe care nu pot să le mai susţină cu activitatea proprie. Cel mai important aspect care apare de aici este creşterea riscului de ţară din cauza capacităţii reduse de a executa garanţiile.

Reporter: Ce părere aveţi de aderarea României la zona euro? Credeţi că situaţia economică ne va permite aderarea la zona euro conform calendarului stabilit? Ce ne puteţi spune despre diferenţa de dobândă la care se creditează societăţile în euro în România şi în afara ţării şi dobânzile la care se creditează în lei?

Mişu Negriţoiu: Aderarea la zona euro în 2015 este sub semnul întrebării dacă ne raportam la situaţia actuală a economiei româneşti, dar şi la evoluţiile din ultimul timp în zona Euro, de exemplu situaţia Greciei. România va trebui să facă un efort imens pentru reducerea deficitul bugetar sub 3% din PIB până la finalul lui 2012 şi, de asemenea, va fi greu să aducem şi să menţinem inflaţia la un nivel scăzut. Deşi nu trebuie îndeplinite niciun fel de condiţii înainte de intrarea în ERM2, ar fi de dorit îndeplinirea criteriilor de la Maastricht încă de atunci (2012), deoarece este de aşteptat ca BCE şi Comisia Europeană să pună foarte mult accent pe sustenabilitatea criteriilor şi nu doar pe îndeplinirea lor la un moment dat. În plus, zona Euro a fost tulburată de Grecia şi ar fi bine să nu mai urmeze şi alte ţări. În aceste condiţii probabil situaţiile noilor candidaţi la Euro va fi analizată mai amănunţit.

Deşi eu văd o apropiere treptată a dobânzilor în Euro (care vor creşte) şi lei (tendinţa de scădere), diferenţialul de dobândă nu va fi însă eliminat probabil niciodată. Euro va continua să fie o monedă mai atractivă în Romania până la ... adoptarea Euro.

Reporter: Care este opinia dumneavostră referitor la legea falimentului personal?

Mişu Negriţoiu: Modul în care se adoptă şi se implementează în România directivele europene este de-a dreptul alarmant. Aş putea să o numesc chiar "vulgarizarea directivelor europene". Am avut situaţii de legiferare a unor traduceri greşite (confirmate de autorităţi), de adăugiri de texte mai restrictive, ca şi de interpretări mai înguste. Trebuie avut în vedere în primul rând că directivele europene sunt concepute în condiţiile unor pieţe mature, dezvoltate. De multe ori îţi lipseşte cadrul general şi cultura necesară pentru aplicarea lor. Sunt de acord că directivele trebuie ajustate în concordanţă cu situaţia locală, dar la noi se adaugă "amprenta locală", denaturând complet spiritul directivei. Un exemplu grăitor este şi această lege a falimentului personal, sau a creditului de consum prin care se dau puteri nelimitate autorităţilor sub pretextul protecţiei consumatorului. Persistă şi acum confuzia privind rolul autorităţilor - acestea trebuie să organizeze, să reglementeze cadrul de desfăşurare a activităţilor economice şi să faciliteze accesul companiilor la mecanismele pieţei nu să aplice pedepse.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Am un venit lunar de 17.500 lei.

    La ING, după realizarea scoring-ului, mi s-a spus că pot să iau un credit de nevoi personale cu ipotecă de maxim 14.500EUR.

    Cum înțelegeți dezghețarea ? 

    Am un venit lunar de 17.500 lei.

    La ING, după realizarea scoring-ului, mi s-a spus că pot să iau un credit de nevoi personale cu ipotecă de maxim 14.500EUR.

    Cum înțelegeți dezghețarea ? 

    Astazi am fost la banca sa imi deschid o linie de credit pe card. Am fost anuntat ca incepand de luna trecuta ING a decis sa nu mai acorde credite persoanelor fizice autorizate. Daca nici un avocat nu mai are acces la credite in aceasta tara si asta din partea uneia dintre cele mai "tari" banci europene... ne-am dus pe copca.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb