Atacantul brazilian Neymar a mărturisit, într-un interviu acordat unui jurnalist brazilian, că nu i s-a spus nimic despre vreun plan de a părăsi PSG în această vară.
"Sper (să joc în acest sezon) pentru PSG, am un contract cu Paris Saint-Germain şi până acum nimeni nu mi-a spus nimic despre o eventuală plecare", a declarat Neymar (31 ani) într-un interviu difuzat miercuri pe canalul YouTube al jurnalistului sportiv Casimiro Miguel.
"Sunt calm, chiar dacă nu există multă dragoste între fani şi jucător. Voi fi acolo [...] cu sau fără dragoste", a spus, râzând, numărul 10 brazilian într-un interviu înregistrat pe 22 iunie.
El a stat departe de teren din februarie din cauza unei accidentări la glezna dreaptă, dar a revenit la antrenamentele cu PSG săptămâna trecută. "Este o accidentare enervantă, este foarte incomodă. Procesul a fost foarte dureros şi este foarte dificil, dar încerc să fac o revenire bună [...] Evident, victoria este întotdeauna unul dintre obiective, dar vreau să joc bine din nou, acesta este primul lucru", a spus el.
De asemenea, Neymar a dat asigurări că va continua să îmbrace culorile naţionalei braziliene, după ce a lăsat acest lucru sub semnul întrebării în urma înfrângerii la penalty-uri a Seleçao în faţa Croaţiei în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 2022 din Qatar.