Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la prezidenţiale, a afirmat, sâmbătă, că vede în USR un partener, indiferent de decizia pe care o va lua pentru prezidenţiale, scrie Agerpres.
'Eu cred că, dincolo de persoane, trebuie să ne uităm la situaţia în care e România. Aşa s-a justificat şi candidatura mea după ce, cu două luni înainte, nu am candidat. Mai mult despre USR nu vreau să spun decât că am colaborat foarte bine şi la alegeri şi în 2020, şi în 2024 şi în Consiliul General. Consider că USR-ul este unul dintre partenerii noştri', a declarat Nicuşor Dan la Antena 3.
Întrebat dacă vede în acest moment o scindare a USR-ului, între susţinătorii lui şi ai Elenei Lasconi, el a arătat că 'este absolut democratic ca într-un partid nu toată lumea să aibă aceleaşi opinii'.
'Pe de altă parte, discuţiile despre retragere au avut loc mai mult în spaţiu public şi de la diverşi analişti, faţă de o discuţie reală între USR şi mine. Eu sunt un independent. Bineînţeles că mi-ar plăcea să am sprijinul unor partide pro-occidentale, unele mi l-au şi dat, partide mai mici, însă oricare ar fi decizia USR-ului, eu o să rămân partener cu acest partid', a precizat Nicuşor Dan.
Potrivit acestuia, ultima discuţie avută cu preşedinta USR, Elena Lasconi, 'a fost o discuţie cumva disproporţionat de mediatizată'.
'A fost o discuţie disproporţionat de mediatizată, pentru că eu discut cu mulţi oameni politici, alţi oameni politici discută între ei, că asta este meseria în care suntem - schimbăm informaţii. Deci a fost o discuţie care trebuia să aibă loc între preşedintele unui partid - USR- şi un candidat la alegerile prezidenţiale. Au fost şi discuţii legate şi de Consiliul General, au fost şi discuţii legate de legea bugetului naţional care urma să vină, între timp s-a votat. Deci a fost o discuţie absolut normală. (...) Fără îndoială că pentru mine publicul care votează USR este un public care îmi este foarte apropiat. Sunt nişte oameni care m-au votat şi acum 6 luni, m-au votat şi acum 4 ani la alegerile locale, însă mesajul meu se adresează unei categorii mult mai largi - votanţilor PNL, votanţilor PSD, votanţilor partidelor mai mici care n-au intrat în Parlament, inclusiv publicului izolaţionist. Deci nu există o suprapunere şi asta s-a văzut şi la alegerile locale când, de exemplu, eu am fost votat de mulţi oameni care au votat PNL în acelaşi timp', a explicat Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.02.2025, 12:40)
Candideaza Nicusor, Lascoana nu mai are sanse
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.02.2025, 12:48)
Votăm Nicușor!
2.1. Om slab (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Anonima în data de 09.02.2025, 16:08)
Om slab
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.02.2025, 21:11)
Nicusor de la Brăila mahhhhh
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.02.2025, 14:03)
Lasconi seamana mai mult cu AUR decat cu USR, ie, 2 cruci la gat, s-a aliat cu aur sos pot pt demiterea lui iohannis. Ca sa rezolve ce? destabilizarea tarii pentru capital politic.
USR nu mai ia vreun vot de la mine pana merg pe drumul asta spre aur.
Toata lumea-i antisitem, am inteles, dar nu alianta si imitare a extremei drepte rusofila. Sigur vor aparea cei cu ce extrema sau ce rusofila. Daca au vopsit putin cioara, tot nu pare porumbel.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.02.2025, 16:21)
lasconi cu usr s-a aliat cu tabara lui dragnea, aur-georgescu contra lui iohannis.
pai noi am facu proteste contra lui dragnea , si iohannis a fost de partea noastra.
acum , ca nu mai are popularitate s-a trezit tanti lasoni sa il demita pt capital politic, aliindu-se tocmai cu cel ce ii va desfiinta ca partid in ziua 2 dupa ce castiga alegerile.
si pe ND la fel.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.02.2025, 21:11)
Da cine are nevoie de tine mojicule cu volan stricat:))))
4. Și USR să-l sprijine.
(mesaj trimis de anonim în data de 09.02.2025, 14:54)
Sunt apropiați ideologic și au nevoie unul de altul.
Lasconi, din păcate, nu mai are șanse reale.
Și atenție, urât cum procedează PNL, PSD, UDMR, cu referendumul bucureștenilor și chiar cu bugetul București și mai ales repartizarea disproporționate la sectoarele controlate de ei.
Clar PNL, PSD, UDMR, nu au înțeles prea multe.
Și chiar sa anuleze principiu de referendum popular, știind că în alte tari, precum Elveția, referendumul primează.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.02.2025, 15:57)
parerea mea e ca nicusor dan ar trebui sa se retraga, sau sa nu candideze, lasconi, la fel.
toti contra lui georgescu. si a celor ce-l sustin pe georgescu, neo legionarii sau ce-or fi agresivii ce-i vedem peste tot.
orice altceva e prostie.
daca cei de la putere sunt "mafia" si poate ca sunt , ceilalti securistii din spatele lui georgescu sunt clanul mafiot inamic. si ca sa vezi, USR si ND trebuie sa intelegem ca daca nu vrem legionarii circarii agresivii si nebunii sa ia puterea in Romania, apoi trebuie sa te faci frate si cu "dracul" pana treci puntea.
Intr-o lupta intre 2 clanuri mafioate, ce speri sa obtii ca independent? vei fi prajit ca un tantar in aparatul de tantari numai cand te apropii de miezul puterii.
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.02.2025, 21:13)
Singurul prost ești tu...ideea e sa nu înțelegi prea târziu lucrul asta ca te va baga în depresie rău!! Aaa...te va părăsi și partenerul:)))))
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.02.2025, 22:37)
Lascoana se comporta ca o tata