Nielsen: Cheltuielile pentru publicitate, la nivel global, au crescut cu 1,9%

F.A.
Media-Advertising / 9 august 2013

Cheltuielile pentru publicitate continuă să îşi revină la nivel global, deşi creşterile au încetinit în primul trimestrul al anului acesta, se arată într-un comunicat de presă.

Conform raportului trimestrial Nielsen Global AdView Pulse, cheltuielile pentru publicitate, la nivel global, au crescut cu doar 1,9% faţă de primul trimestru din 2012. Trendurile au fluctuat în toate regiunile, în contextul scăderii cheltuielilor trimestriale în Europa, al creşterii uşoare în Orientul Mijlociu, America Latină şi Asia-Pacific, şi al nivelului constant în America de Nord.

Cheltuielile în Orientul Mijlociu şi Africa au continuat să îşi revină după declinul de la începutul anului trecut, în timp ce cheltuielile pentru publicitate au crescut cu 2,9% în timpul primului trimestru. "În ciuda unei pante ascendente, regiunea rămâne afectată de tulburările civile din Egipt, una din cele mai mari pieţe ale regiunii, în care cheltuielile pentru publicitate au scăzut cu 20%", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, America Latină a fost cel mai bun performer în primul trimestru, cu o creştere a cheltuielilor cu publicitatea de 11,9%. În mod impresionant, cheltuielile au crescut în toate ţările din regiune în timpul acestei perioade. Această regiune emergentă înfruntă provocări specifice, dat fiind faptul că unele ţări, precum Argentina, înregistrează o creştere a şomajului şi o inflaţie ridicată.

"În ceea ce priveşte Europa, declinul cheltuielilor pentru publicitate este influenţat şi de presiunea problemelor economice ale regiunii. Pare puţin probabil ca acest trend negativ să poată fi inversat în perioada imediat următoare", se mai spune în comunicat.

Cheltuielile cu publicitatea au cunoscut o creştere susţinută în regiunea Asia-Pacific, unde creşterea a fost de 5,8% în primul trimestru. Cele mai performante ţări din regiune au fost China, Indonezia şi Filipine, toate cunoscând o creştere de aproximativ 20 procente. Japonia a fost singura ţară în care cheltuielile pentru publicitate au scăzut (cu 1,1%).

Publicitatea pe Internet a crescut cu 26,3%

Televiziunea a rămas tipul dominant de media în ceea ce priveşte investiţiile în publicitate (cu 59% cotă de piaţă şi 3,5% creştere la nivel global), şi se pare că televiziunea îşi va menţine poziţia cel putin pe termen scurt. Publicitatea TV nu a fost imună la problemele economice din Europa în primul trimestru, conducând la o scădere cu 2,9 procente în regiune, potrivit Nielsen.

Tendinţa descrescătoare în ceea ce priveşte reclamele în presă a continuat şi în acest trimestru, în ceea ce priveşte cheltuielile pentru reviste şi ziare (-2,8% şi -4,7%, respectiv). În plus, cheltuielile pentru publicitate în ziare au scăzut în America de Nord, Europa şi Asia-Pacific, în timp ce cheltuielile pentru publicitate în reviste au scăzut în Europa, Asia-Pacific, America Latină şi Orientul Mijlociu & Africa, susţinând ideea că publicitatea în presă este în scădere la nivel global. Cu toate acestea, cele două tipuri media combinate deţin aproape 30% din media, validând faptul că acest canal de comunicare este încă un jucător puternic în mixul de media.

Publicitatea afişată prin intermediul Internetului, deşi măsurată la nivelul unui număr mai mic de ţări, a crescut în mod semnificativ, cu 26,3 procente în primul trimestru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb