Showroom-ul Nativo a fost inaugurat luna aceasta, în Bucureşti, evenimentul de deschidere fiind unul de prezentare a noilor tendinţe în amenajarea interioară.
Cu 1.500 mp de finisaje premium, Nativo este un spaţiu multifuncţional, un loc de întâlnire pentru arhitecţi, designeri, constructori, dezvoltatori şi clienţi finali, care transpune noile tendinţe din industria de profil în elemente vizuale.
Showroom-ul propune soluţii personalizate de amenajare interioară, iar cei interesaţi vor regăsi aici finisaje pentru casă şi grădină, gresie, faianţă, mozaic, parchet, mochetă, obiecte sanitare, mobilier baie şi oglinzi, trepte de interior sau exterior, faţade ventilate cu design exclusivist.
Brandul Nativo este parte a companiei Premier Com, o afacere de familie cu 30 de ani de experienţă în domeniu, specializată în importul şi distribuţia de finisaje şi obiecte sanitare pentru amenajări interioare. Compania livrează peste 1.500 de produse cu stoc permanent către o reţea de peste 400 de distribuitori, printre care se numără Leroy Merlin, Hornbach, Brico Depot, Arabesque şi Mathaus.
Grupul de firme Premier Com are 240 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro pentru acest an.
Planurile de viitor ale companiei includ deschiderea a trei noi showroom-uri în oraşele Tulcea şi Urziceni, respectiv în zona de Nord a Capitalei.