Noua componentă a CNATDCU, publicată în Monitorul Oficial

F. A.
Cultură / 8 septembrie 2012

Noua componentă a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) - for care a dat primul verdict de plagiat în cazul premierului Victor Ponta -, a fost publicată ieri în Monitorul Oficial (MO), partea I, numărul de membri fiind mărit de la 21 la 44, relatează sursele de presă.

Organizarea şi funcţionarea CNATDCU sunt astfel reglementate printr-un ordin emis la 5 septembrie de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Ordinul de ministru mai precizează că preşedintele şi cei trei vicepreşedinţi ai Consiliului General al CNATDCU vor fi aleşi de către membri la prima şedinţă.

Noul Consiliu General al CNATDCU are reprezentanţi de la instituţii de învăţământ superior din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Timişoara, Sibiu, Ploieşti şi Târgu Mureş, precum şi de la Academia Română.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3291
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3406
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7890
Gram de aur (XAU)Gram de aur480.8399

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb