Noua Zeelandă va prelungi alerta COVID-19 din capitala Wellington cu încă două zile, conform unui anunţ făcut duminică de autorităţile locale care au precizat că există încă un risc de infectare cu noul coronavirus după ce un turist australian a fost testat pozitiv în urmă cu o săptămână, transmite Reuters, conform Agerpres.
Wellingtonul, care a trecut de miercuri la Nivelul de Alertă 2, va rămâne la acest nivel până marţi.
"Este clar că încă nu a trecut pericolul. Este nevoie de mai multe teste pentru a ne simţi suficient de încrezători în a lua decizia de a coborî nivelul de alertă", a declarat Chris Hipkins, oficialul neo-zeelandez care coordonează strategia anti-COVID-19.
La acest nivel de alertă în oraşul Wellington se aplică regulile de distanţare socială, însă birourile, şcolile şi afacerile pot rămâne deschise, conform Reuters.
Noua Zeelandă a reintrodus sâmbătă, pentru trei zile, necesitatea carantinării persoanelor care intră în ţară din Australia, invocând faptul că sunt înregistrate prea multe cazuri şi focare.
"Această pauză de trei zile ne va oferi timpul necesar pentru a decide dacă este nevoie să impunem măsuri suplimentare şi ne va oferi timpul necesar pentru a înţelege mai bine situaţia din Australia", a mai declarat Hipkins.