NOUL PREŞEDINTE AL STATELOR UNITE. CE VĂ DORIŢI! Hillary Clinton

O femeie, Preşedinte al Americii! Oricît ar vrea cineva să tragă de firul acesta, nu are de tors, nici măcar, pentru un fular! Amprenta celui/celei de al 45-lea şef al Executivului Federal American nu va veni din particularităţile de gen ale noului locatar de la Casa Albă. Dar, mai întîi, cum a devenit posibilul, realitate?

Reuşita la vîrf a carierei politice a Doamnei Preşedinte Clinton este o consecinţă directă a reuşitei soţului său, cel de-al 42-lea ocupant al Biroului Oval. Atunci, în timpul mandatului său şi datorită lui, vizibilitatea ei la scară naţională şi mai ales instrumentalitatea Primei Doamne în gestionarea relaţiilor cu Casa Albă au introdus-o pe Hillary Clinton în cercul teribil de selectiv al celor care pot face şi desface deciziile strategice ale Americii, la cel mai înalt nivel. Acceptarea ei în acest cerc şi familiarizarea rapidă, naturală, cu mediul supra-rarefiat al marilor decidenţi ai politicii SUA i-au probat calităţile excepţionale, abilitatea de a lucra cu maşinăria sistemului administraţiei şi au recomandat-o pentru testul următor: cel electoral. L-a pierdut, pe terenul propriului partid, în faţa actualului Preşedinte, cel care-i va preda ştafeta, la 20 Ianuarie, anul viitor, Barack Obama. Nu fără a da o bătălie "la baionetă", pînă la ultimele resurse, avînd grijă, însă, să nu strice relaţia personală cu viitorul Preşedinte. A ştiut, ulterior, să stoarcă maximum din investiţia şi din eforturile pe care le-a făcut pentru afirmarea candidaturii sale: s-a ales cu cel mai important şi vizibil post din Administraţie, cel de Secretar de Stat, unul care, în SUA, ca mai peste tot în lume, este însoţit de un grad mare de pozitivare în percepţia publică. Cu alte cuvinte, şi-a turnat o fundaţie solidă pentru următoarea etapă şi bătăliile ei. Bătălii aspre, în faţa unui contra-candidat surpriză, în propriul partid, ieşit din standardele sistemului, Bernie Sanders, care a avut mai multă substanţă în propunerile politice, care a fost mult mai carismatic, care a cîştigat inimile tinerilor din America ceea ce, de la John Kennedy încoace, nici un democrat nu a mai reuşit. Pînă în ultimul moment, Sanders a ţinut-o pe Hillary Clinton în şah. Deşi corabia electorală i-a fost zguduită serios de scandalul care i-a pus la îndoială credibilitatea, maturitatea de decizie şi comportament în funcţia de Secretar de Stat, Hillary Clinton a făcut tot ceea ce reţeta de succes a unei campanii presupune. A bătut America, în lung şi în lat, pînă în ultima zi, dar nu la întîmplare; a convis cercurile cele mai importante ale lumii financiare că este alegerea bună (chiar dacă nu optimă!) pentru Casa Albă; a pistonat statele cheie şi nu a ezitat să "atace" pe teritoriile rezervate ale contracandidatului său republican. Maşinăria partidului, cu toate componentele ei, financiară, politică, mediatică şi de organizare/purtare a campaniei a funcţionat la turaţie maximă şi fără greşeli.

Ce ar putea să facă marca Preşedintei Hillary Clinton?

Dacă are cumva şansa unei echipe economice de talia celei cu care a plecat la drum mandatul soţului ei, în 1993, s-ar putea ca să avem surpriza uriaşă şi cît se poate de plăcută a celui de al doilea Preşedinte democrat, din istoria recentă, capabil să reechilibreze finanţele distruse ale maşinăriei statale numită America. Alte priorităţi investiţionale, alt contract cu Wall Street-ul, o strategie pentru dezvoltarea locală, noi nişe tehnologice care pot propulsa noul val al prosperităţii în America. Desigur, Administraţia Hillary Clinton va avea de reparat serios la "greaua moştenire" a programului de asistenţă socială "Obamacare" care a picat atît testul de performanţă, cît şi pe cel de fiabilitate.

Cele mai mari şi mai îndreptăţite aşteptări, însă, din partea Preşedintei Clinton sunt în materie de politica externă şi de securitate. Asta, în condiţiile în care cele două nu mai fac de mult corp comun; mai mult, ameninţă să spargă, să rupă în două ceea ce a fost cîndva "centrul unic de comandă" al politicii Americii. Mandatele Obama nu au avut puterea şi nici curajul să încerce măcar rearmonizarea celor două. S-a mulţumit să păstreze aparenţele acţiunii unitare, dar efectele directe şi măsurabile pentru statutul de putere al Americii sunt negative. Lucrurile nu mai pot fi lăsate să meargă în acelaşi fel. Dacă Preşedinta Hillary Clinton va avea curajul şi va găsi soluţiile să reunifice, să vindece rănile, să reducă competiţia instituţională şi mai ales să găsească o linie de politică internaţională capabilă să pună în valoare atît complexul militar-strategic, cît şi pe cel diplomatic, să restabilească eficienţa şi credibilitatea lidership-ului american în instituţiile internaţionale şi în relaţiile critice cu Rusia, China şi Europa, atunci inaugurarea de la 20 ianuarie stă, cu siguranţă, sub auspicii faste.