NOUL PROIECT DE LEGE AL ANI:  Guvernul instituie declaraţiile de avere confidenţiale

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 27 aprilie 2010

Guvernul instituie declaraţiile de avere confidenţiale

Guvernul a aprobat, ieri, în şedinţă extraordinară, proiectul de lege privind organizarea şi func­ţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), a anunţat primul-ministru Emil Boc.

Potrivit Agerpres, şeful Guvernului a explicat: "Prin acest proiect de lege, Guvernul urmăreşte continuarea activităţii ANI. (...) Pentru a respecta decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) cu privire la faptul că publicarea în declaraţia de avere a unor date ar afecta viaţa privată, instituim două tipuri de declaraţii de avere, una ce are caracter public şi una cu caracter confidenţial".

Astfel, demnitarii vor avea de completat o declaraţie publică în care vor avea de stipulat, printre altele, numărul de conturi bancare şi de imobile pe care le deţin şi o alta cu caracter confidenţial în care vor completa adresa domiciliului lor şi numele instituţiilor bancare la care au conturi deschise.

Premierul Emil Boc anunţase, săptămâna trecută, că intenţionează să rezolve problema ANI printr-o Ordonanţă de Urgenţă, însă această variantă nu a fost posibilă conform deciziei CCR. Guvernul a avut posibilitatea doar să iniţieze un proiect de lege care, eventual, să fie dezbătut în regim de urgenţă în Parlament.

Şedinţa Executivului a avut loc cu doar câteva ore înainte de consultările convocate de preşedintele Traian Băsescu cu partidele politice, la Palatul Cotroceni, pe tema ANI.

Consultările au fost solicitate de către şeful statului după ce CCR a declarat, recent, drept neconstituţionale unele din prevederile Legii de organizare şi funcţionare a Agenţiei.

Şeful statului a declarat, în cadrul consultărilor, că problema ANI este deosebit de serioasă şi ar trebui rezolvată rapid de către Parlament fiind vorba de imaginea externă a ţării noastre pe Justiţie. Astfel, şeful statului a cerut partidelor să rezolve problema legislativă a ANI în 10 zile. Proiectul urmează să fie trans­mis Parlamentului spre dezbatere.

Deputatul PNL, Mihai Voicu, a declarat că în cazul în care Guvernul va adopta un proiect de lege referitor la situaţia ANI, atunci acesta va fi discutat în Legislativ "pe picior de egalitate cu poziţiile parlamentare": "Noi susţinem că, în mod corect, calea este una parlamentară. În cazul în care Guvernul, nu-l poate opri nimeni, decide să transmită un proiect de lege am convenit că acesta va fi discutat împreună, pe picior de egalitate, cu poziţiile parla­mentare".

Parlamentarul a precizat că în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, PNL a solicitat accelerarea procedurilor parlamentare pentru punerea în acord a legii de funcţionare a ANI cu deciziile Curţii Constituţionale.

În urma acestei solicitări, conducerea Camerei a decis ca, în momentul în care decizia CCR va fi publicată în Monitorul Oficial, să sesizeze Comisia juridică pentru a veni într-un termen de şapte zile cu propuneri pentru remedierea situaţiei, propuneri ce vor fi prezentate în plen.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. De ce se ascunde averea ? le este rusine ca nu le-au facut in mod cinstit.Daca esti corect nu ai de ce sa te ascunzi ?! Celor incorecti,din toate punctele de vedere le este frica de declararea averilor,sa nu fie ascultati sau filati.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb