Noul şef al grupului parlamentar al SPD este Lars Klingbeil

A.B.
Internaţional / 26 februarie

Noul şef al grupului parlamentar al SPD este Lars Klingbeil

Partidul Social-Democrat (SPD) german l-a ales miercuri pe Lars Klingbeil în funcţia de lider al grupului său parlamentar, transmite DPA.

În pofida faptului că a condus campania electorală a SPD înaintea alegerilor legislative desfăşurate duminică în Germania şi soldate cu plasarea social-democraţilor abia pe poziţia a treia, cu doar 16,4% din voturi, Klingbeil a obţinut miercuri sprijinul din partea a 85,6% din parlamentarii SPD.

El îl înlocuieşte astfel pe Rolf Mutzenich, până acum figura centrală a SPD în Bundestag, camera inferioară a parlamentului federal german.

SPD, partidul cancelarului în exerciţiu Olaf Scholz, a obţinut duminică scorul electoral cel mai slab din ultimii 138 de ani, însă are şanse reale de a reveni la guvernare ca partener într-o coaliţie cu blocul conservator format din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi aliatul bavarez al acesteia, Uniunea Creştin-Socială (CSU).

Tabăra conservatoare şi cea social-democrată s-au confruntat dur în campania electorală pe subiecte precum migraţia ilegală, politica fiscală şi livrarea de rachete cu rază lungă pentru Ucraina.

Klingbeil (47 de ani) a fost co-preşedinte al SPD începând din 2021 şi ar urma să conducă negocierile cu CDU-CSU, urmând ca până joi să formeze echipa sa de negociatori.

El are însă în interiorul SPD o concurenţă serioasă din partea extrem de popularului ministru al apărării Boris Pistorius, considerat favorit să devină vicecancelar în cazul formării unei coaliţii guvernamentale între conservatori şi social-democraţi.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2179
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9460
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.4406

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb