Sârbul Novak Djokovici, sextuplu campion la Miami Open, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1000, după o victorie cu 6-2, 6-2 împotriva lui Lorenzo Musetti, cap de serie numărul 15.
Jucătorul în vârstă de 37 de ani, care se află la trei victorii de cel de-al 100-lea titlu ATP, a reuşit o performanţă remarcabilă în faţa Serenei Williams şi a lui Juan Martin del Potro (argentinianul era în loja sa).
"Am fost uimit! A fost uimitor să-l văd în primul rând pe DelPo, evident un prieten de lungă durată şi un rival, atât de fericit să-l am în preajmă şi să-i primesc sprijinul din lojă. A fost uimitor, a fost [prima] dată când l-am avut pe DelPo în lojă, aşa că vreau să-i mulţumesc foarte mult că a venit", a spus Djokovici în interviul său de pe teren. "Şi Serena, asta a fost o surpriză. Nu am ştiut. De fapt, când am avut acea lovitură în josul liniei, m-am întors spre ea şi am întrebat-o dacă este în regulă. Ea a spus: "Da, a fost bine". Dacă Serena spune că a fost bine, atunci a fost uimitor după standardele tuturor celorlalţi. Aşa că da, mă bucur să îi am aici".
Următorul adversar al fostului număr 1 în clasamentul ATP va fi americanul Sebastian Korda, care a trecut de Gael Monfils cu 6-4, 2-6, 6-4.